Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici cenuşa mea.

joi, 10 iunie 2010

Reabilitarea maresalului Antonescu a fost incuvintata si de catre Ceausescu


Deunazi, Rusia, prin vocea purtatorului de cuvant al Ministerului rus de Externe, a catalogat recenta reabilitare partiala a maresalului Ion Antonescu de catre Curtea de Apel drept o insulta adusa memoriei victimelor celui de-al Doilea Razboi Mondial, considerand gestul justitiei romane „o incercare de a revizui rezultatele razboiului“. Oficialitatile romane nu prea au dorit sa comenteze declaratia, asa ca asteptam replica istoricilor. Primul care l-a reabilitat, tot partial, pe maresalul Antonescu a fost Nicolae Ceausescu. Avea cu totul alte motive decat cele strict juridice, iar o intreaga operatiune in care au fost implicate serviciile secrete, Ministerul de Externe si importanti lideri de partid a culminat cu publicarea romanului „Delirul“, care a cunoscut un succes fara precedent. Insa, dupa cum veti vedea mai jos, nu doar acesta a fost motivul pentru care autorul volumului a fost platit regeste. Viata romancierului Marin Preda, omul care si-a dorit sa scrie carti comparabile cu ale lui Tolstoi, a fost marcata de intamplari cu totul exceptionale. Daca in 1952 Securitatea ii rezervase scriitorului un loc intr-un lagar de munca - si n-a lipsit mult sa-i ramana oasele acolo -, in 1975, Preda joaca rolul principal intr-o ampla operatiune lansata de partid, dar mai ales de catre Ceausescu, care dorea sa demonstreze inca o data lumii intregi independenta Bucurestiului fata de Moscova. Si cum liderul comunist n-avea curajul sa-i infrunte pe sovietici direct, a ales o alta cale. Publicarea unei carti de mare impact, care sa arate Kremlinului ca romanii au o alta viziune in privinta unor chestiuni sensibile ale istoriei recente, ceea ce constituia in epoca un act de fronda greu de inghitit de catre sovietici.

Il astepta Canalul

In septembrie 1952, un raport al Securitatii se incheia cu o fraza de-a dreptul tenebroasa : „Sus-numitul (Marin Preda - n.n.) va fi supravegheat in continuare informativ, pentru a se strange probe pentru a fi incadrat in U.M (unitate de munca – n.n.).“ Cu alte cuvinte, pe scriitor il astepta Canalul ori vreun lagar de reeducare prin munca, de unde putini s-au intors. L-a salvat faptul ca Gheorghiu-Dej, cel care conducea atunci Romania, si-a dat seama ca scriitorii sunt mai pretiosi in libertate decat la Canal. Peste patru ani, Preda va primi Premiul de Stat pentru „Morometii“, dar marele sau rol va fi jucat sub domnia lui Ceausescu. In 1975, romanul „Delirul“, semnat de Marin Preda, rastoarna toate normele vremii, dand nastere unui scandal international. Si asta pentru ca maresalul Ion Antonescu era reabilitat. Mai mult, volumul deschidea polemica in privinta legitimitatii intrarii romanilor in Basarabia. Inimaginabil pentru acele vremuri, in care la fiecare 23 august sarbatoream tocmai „insurectia impotriva nazismului“. Antonescu, aliat al lui Hitler, romanul care pornise razboiul impotriva Uniunii Sovietice, era prezentat in „Delirul“ cu totul altfel decat erau obisnuiti romanii - umanizat intr-o maniera pe care nici cei mai curajosi istorici n-ar fi cutezat sa o abordeze intr-o discutie publica, darmite intr-o lucrare. Asadar, publicul larg il percepe pe maresal drept un om cu framantari, cu remuscari chiar - un destin previzibil datorita imprejurarilor exceptionale pe care le-a trait. In „Delirul“, si fisa biografica a maresalului este aproape exacta, motiv pentru care chiar si episoadele in care Preda romanteaza au devenit peste ani istorie. De pilda, Antonescu apare ca sef de promotie a celebrei academii militare Saint-Cyr, eveniment care nu s-a petrecut in realitate. „Delirul“ era pe placul lui Ceausescu. Asta si pentru ca liderul de la Bucuresti nazuia sa fie comparat, chiar sa se regaseasca in personalitatea autoritarului si antidemocratului Antonescu. La fel ca si maresalul, Ceausescu se dorea a fi promotorul unui nationalism luminat. Pe de alta parte, la Bucuresti, cineva il prezenta pe Antonescu altfel decat istoriografia sovietica. Nu era vorba doar despre o manifestare de disidenta, ci si de o palma usturatoare, pe care Moscova a incasat-o din plin. „Geniul din Carpati“ si-a aratat muschii, iar in acel moment, liderii sovietici nu au avut altceva mai bun de facut decat sa scrasneasca din dinti.

Fat-Frumos se opune lui Hitler

Pentru cei care nu au citit romanul, facem totusi precizarea ca tonul lui Preda nu trecea peste ceea ce regimul putea accepta in acel moment. Antonescu era frecvent numit dictator, nu se facea apologia faptelor sale. Insa era greu sa nu se observe ca maresalul era prezentat precum un Fat-Frumos care se opunea capcaunului Hitler. Infruntarea dintre cei doi a fost prezentata in „Delirul“ net in favoarea romanului, chiar daca nu exista nici un izvor istoric care sa confirme faptul ca Antonescu i s-a opus lui Hitler la Berlin. Din contra, se pare ca cei doi s-au inteles de minune, nu doar pentru ca erau facuti din acelasi aluat, ci mai ales pentru ca Fuhrerul, pragmatic in acea perioada, nu dorea mazilirea lui Antonescu in favoarea legionarilor. Fie si pentru faptul ca acesta din urma controla armata. De un om cu mana forte avea nevoie Hitler la granita cu sovieticii, nu de o tara intrata in haos. Asta spun istoricii si nu exista argumente care ar putea sa-i contrazica. Consemnam si ca cei care au criticat romanul afirma ca Preda a manifestat o tendinta antiartistica. L-a favorizat pe eroul national, ridicandu-l peste alti candidati la gloria istoriei.

Sovieticii au reactionat vehement

Aparitia romanului „Delirul“ a fost atent supravegheata de catre Directia de Informatii Externe (DIE), iar mai multi fosti ofiteri de informatii afirma ca a fost vorba chiar despre o operatiune bine pusa la punct de catre acest serviciu. Efectul a fost cel scontat. Asa ca sovieticii au reactionat vehement. Nu au dat o clipa impresia ca se afla in fata unui roman. Pentru Moscova era clar ca Bucurestiul are o cu totul alta viziune asupra maresalului Antonescu, a celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar mai ales in privinta Basarabiei, a carei recucerire de sub stapanirea sovietica e prezentata in „Delirul“ ca o fapta de vitejie. Asa ceva nu se putea ierta, motiv pentru care presa sovietica s-a dezlantuit atat impotriva romancierului si implicit a conducerii de la Bucuresti, iar, ulterior, relatiile romano-sovietice au cunoscut chiar o anume racire.

O operatiune bine pusa la punct

Spuneam mai sus ca aparitia romanului a fost coordonata din umbra si de catre DIE. Era vorba despre un atac frontal impotriva Uniunii Sovietice si nu despre reabilitarea vreunui fost comunist inchis in puscariile regimului instaurat dupa 1947. Asa ceva se putea petrece doar cu acordul lui Ceausescu, sub cordonarea unui serviciu secret, cu implicarea Externelor, iar sovieticii stiau asta prea bine. A fost vorba, de fapt, despre o operatiune pregatita impecabil. Partea vazuta a acesteia: lui Marin Preda i s-a permis accesul la documente pana atunci inaccesibile din arhivele Institutului de Istorie al Partidului Comunist Roman, considerate in epoca adevarate tabuuri. Partea nevazuta: discutiile scriitorului cu liderii Romaniei de atunci ori cu cei care au avut grija ca aparitia romanului sa nu fie tulburata de vreo minte sprintena de la cenzura, ca si modul in care a fost parcursa fiecare etapa, de la documentare pana la aparitia volumului. Ca sa nu mai vorbim despre planul de contracarare a anumitor „represalii“ diplomatice. Acest aspect il vom deslusi peste multi ani, daca se va considera ca respectivele documente nu aduc atingere sigurantei nationale. Nu se stie cu precizie daca Preda si-a dorit intr-adevar tot acest paienjenis tesut in jurul sau, insa e greu sa credem ca un om de talia sa nu a banuit macar ce se petrecea in culise.

Romanul a fost platit regeste

Faptul ca „Delirul“ a fost pe placul lui Ceausescu este dovedit de publicarea celei de-a doua editii. Ocazie cu care s-a mai incercat dregerea busuiocului, prin adaugarea unor pagini care accentuau imaginea negativa a legionarilor. Prietenul de la Rasarit nu trebuia suparat prea tare. Ceausescu dorea sa arate doar cine-i jupan in Romania. Nici istoria mistificata de catre comunisti in ce priveste lupta impotriva legionarilor nu trebuia rasturnata pe de-a-ntregul. Cert e ca Ceausescu a stiut sa aprecieze efortul lui Preda. Conform datelor aflate in dosarele Securitatii interne, romancierul ar fi primt pentru cele doua editii ale romanului „Delirul“ 881.000 de lei. O suma uriasa pentru acele vremuri. Daca facem un simplu calcul, raportandu-ne la cursul valutar al vremii, era vorba de fapt, despre aproximativ 100.000 de dolari. Nici un scriitor roman nu mai fusese platit cu o asemenea suma pentru o carte. Asa ca este greu de crezut ca romanul lui Preda nu a fost o comanda. O comanda bine platita, pe care scriitorul a dus-o la bun sfarsit pentru ca un asemenea subiect il propulsa de-a dreptul in istorie, ci nu neaparat din motive pecuniare. Criticul Eugen Simion este de alta parere. In opinia sa, „Delirul“ nu a fost o comanda a CC al PCR, ci s-ar fi nascut din obsesia lui Preda legata de generatia sa si destinul acesteia. Frumos spus, dar pentru asta partidul n-ar fi platit niciodata atatia bani. Si inca un amanunt. Intr-o zi, Ceausescu i-a vorbit lui Dumitru Popescu - cel care avea in „Epoca de aur“ drept de viata si de moarte asupra presei si culturii romanesti -, despre romanul „Delirul“. Acesta din urma se indoia ca seful statului de atunci citise cartea, banuind ca primise un rezumat de la Securitate, insa, conform spuselor sale, „Ceausescu era preocupat doar de faptul ca Preda ignorase „lupta in ilegalitate a comunistilor“. Atat il ducea pe el capul. Sau poate ca voia sa „imbunatateasca“ romanul in stilu-i caracteristic. Era singura critica pe care liderul de la Bucuresti o aducea cartii.

Preda injura regimul

Dupa cum spuneam la inceputul articolului, Preda se afla in atentia Securitatii inca din anii ‘50. Urmarirea sa, ca si a altor scriitori importanti, avea in principal doua obiective. Evaluarea individului in ce priveste loialitatea fata de regim si relatiile sale din strainatate. De altfel, langa Marin Preda au fost plasati informatori plini de zel, foarte pretuiti de Securitate. Unul dintre ei, poetul Ion Caraion, ale carui delatiuni aveau chiar valoare literara. Prin 1972, Securitatea interna ajunsese la concluzia ca romancierul ar avea o „atitudine ostila“, fara a preciza foarte clar care ar fi manifestarile acesteia. Era vorba despre faptul ca, din cand in cand, scriitorul injura cu naduf regimul. Cam atat. Apoi, Securitatea devine mai concilianta, pentru ca Preda s-ar fi dat pe brazda in urma discutiilor avute cu membri importanti de partid. Mai exista si o alta informatie nastrusnica: cel care mai tarziu avea sa-l prezinte pe Ion Antonescu intr-o lumina favorabila se afla sub influenta unor „elemente nationaliste evreiesti“. Povestea n-a stat niciodata in picioare si probabil ca a fost inventata de un ofiter prea zelos. De altfel, la inceputul anilor ’70, cei care-l urmareau pe Preda nu intelegeau mai nimic din relatia speciala pe care scriitorul o avea cu regimul, apeland la note ale informatorilor din 1966. Concluzia acestora: Preda credea ca societatea romaneasca este caracterizata de dispretul fata de om. „Poporul insusi venit la putere isi bate joc de cealalta parte a poporului care nu este la putere“. Adevar pe care atat sefii Securitatii, cat si cei ai partidului il stiau foarte bine. Ce nu cunosteau atunci ofiterii politiei politice era ca partidul avea alte planuri cu Marin Preda. In urma unor discutii pe care prim-secretarul Gheorghe Cioara, dar si Cornel Burtica, membru CC al PCR, le-au avut cu scriitorul, apele s-ar fi limpezit. Asa incat Securitatea interna s-a prefacut ca este convinsa de faptul ca Preda si-a schimbat opiniile. Cel putin asa s-a consemnat in dosarul sau de urmarire informativa. De „Editorul“ - numele de cod primit de Preda din partea urmaritorilor sai - se va ocupa cu discretie si altcineva: Directia de Informatii Externe. Poate nu intamplator, momentul coincide cu perioada in care Preda incepe documentarea pentru „Delirul“.

Delirul criticat de presa occidentala

Marin Preda era mai mult decat mahnit pentru ca nu a fost lasat sa continue ceea ce incepuse cu „Delirul“. Nu banuia poate ca obiectivul propus de partid fusese atins, iar pe Ceausescu putin il interesau dorintele romancierului. Mai intervenea un aspect, pe care nici DIE, nici partidul nu-l prevazusera. Romanul a fost criticat nu doar de catre sovietici, ci si de catre presa occidentala, in special din Germania si Italia. Ziaristii straini nu vedeau cu ochi buni efectele reabilitarii lui Antonescu, aliatul lui Hitler. Mai mult, conform documentelor Securitatii, „Corriere della Sera“ vorbea despre resentimente antisovietice si despre faptul ca Preda a „primit in mod expres sarcina de a scrie romanul patriotic, continand o reabilitare implicita a maresalului Antonescu“. Daca Ceausescu s-a speriat de consecintele greu de spus, dar cert e ca s-a hotarat s-o lase mai moale, chiar si pentru ca nu-i placeau criticile venite de afara.

Obsedantul deceniu, o amintire urata pentru partid

Moartea lui Marin Preda (16 mai 1980) a fost considerata suspecta de foarte multi dintre apropiatii lui. Motiv pentru care disparitia sa pamanteasca a intrat in legenda. S-a vorbit mult despre faptul ca Securitatea l-ar fi asasinat dupa aparitia romanului „Cel mai iubit dintre pamanteni“. Nu exista dovezi in acest sens. Daca insa aruncam o privire asupra acelui moment cu mijloacele pe care le avem acum la indemana, constatam ca Preda nu era un pericol pentru regim si nici nu era considerat ca atare. Aparitia romanului „Cel mai iubit dintre pamanteni“ a fost, ca si „Delirul“, pe placul partidului si al lui Ceausescu, care dorea sa transmita mesajul ca Romania a rupt-o cu trecutul. Ca „obsedantul deceniu“ nu mai e decat o amintire urata, de care se poate chiar vorbi - in anumite limite, evident. Daca intr-adevar Preda a fost otravit in casa de creatie de la Mogosoaia, e greu de crezut ca planul a fost pus la cale de catre un serviciu secret roman, din simplul motiv ca nu exista vreun mobil. In cazul in care, de pilda, e vorba despre un alt serviciu secret, din afara tarii, e plauzibil. Mai ales ca anumite polite se platesc cu varf si indesat doar si pentru puterea exemplului. Pana se va elucida acest mister, constatam ca in certificatul de deces al unuia dintre cei mai mari prozatori romani scrie ca moartea s-a datorat alcoolismului. E o mare nedreptate, chiar daca stim ca maestrului ii placea sa traga la masea. Asa cum spun specialistii, alcoolismul degradeaza, duce la boli cronice, dar nu omoara brusc, prin stop cardiac sau sincopa cardiaca.
(Articol aparut in „Gardianul“ din 12 martie 2007)

9 comentarii:

  1. ce facem oameni buni, strangem randurile sau nu? mai asteptam noi pe bunul nostru dumnezeu sa ne dea totul de-a gata sau ne luam noi in maini propriile destine? va sa vina vremea in care totul se va sfarsi pt noi. n-o sa mai putem remedia nimic. va fi prea tarziu. ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebue sa ne unim in jurul unuiei idei a unei strategii, a unui plan, trebuie sa gasim de urgenta o solutie finala la problema tiganilor din tara noastra altfel Natiunea Noastra, Poporul Roman pur, poate suferi o degenerare patologica iereversibila a fiintei sale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb blogul!Felicitari!
    Intrati pe Blogul oficial al Maresalului Antonescu http://maresalionantonescu.blogspot.com/ si participati la sondajul de opinie despre Maresalul Antonescu.
    De asemenea lasa-ti si un link pentru a putea trimite lumea la acest articol.
    Traiasca Romania Mare!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. CARTE SEMNAT DE MARESALUL ANTONESCU IN INCHISOAREA LUBIANKA ????
    ASTEPT PAREREA PE
    http://maresalionantonescu.blogspot.com/

    O ENIGMA PE CARE PUTETI SA NE AJUTATI SA O DEZLEGAM.
    VA MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru a cunoaste adevarata viata a lui Antonescu in 1991, a aparut sub Fundatia Europeana Dragan cartea intitutlata "Antonescu, Maresalul Romaniei si razboiale de reintregire". Cartea este un documentar scris sub Centrul European de cercetari istorice ddin Venetia. Scoate in evidenta cine a fost adevartul tradator de neam (Ex Regele Mihai) si ce a facut Antonescu cand a fost inlaturat. Va sugerez sa o citit daca aveti ocazia

    RăspundețiȘtergere
  6. Intr-adevar cea mai buna carte, bazata pe dovezi si pe spusele unor oameni din preajma Maresalului Ion Antonescu este cea a lui Dragan pe care va sugerez, la randu-mi, sa o cititi

    RăspundețiȘtergere
  7. Insulta victimelor razboiului pot fi monumente lui Jukov ,ridicate in Rusia,el si Stalin au culcat pe cimpul de lupta 27 milioane de ostasi sovietici

    RăspundețiȘtergere
  8. Poculet Bronislav19 ianuarie 2011, 11:39

    O insulta pentru victimele razboiului sunt monumentele ridicate lui Jukov ,el si Stalin au culcat pe cimpurile de lupta 27 milioane de concetateni ai lor. Maresalul Antonescu trebue reabilitat complect si nu partial,el aluptat pentru Tara siPoporulsau.

    RăspundețiȘtergere
  9. I κnow thiѕ sitе gives qualitу dеpenԁеnt аrtiсlеs and аdditional material, iѕ there anу other ωeb ѕite which ρroviԁеs these data in qualitу?


    My web-site :: fat chats

    RăspundețiȘtergere