Conform unei definiţii clasice, camarila reprezintă un grup de favoriţi ai unui rege sau ai unui şef de stat care influenţează din interese personale actele suveranului şi treburile statului. Pentru România, putem vorbi de existenţa unei camarile regale in timpul regilor Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai. Opinia publică românească, insă, cantonează ideea de camarilă doar in timpul domniei lui Carol al II-lea, motivul fiind rolul major, uneori determinant, in evoluţia României, avut de favoriţii acestui rege.
Prioritar nu interesează relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ci influenţa pe care Elena Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupra evoluţiei României. Pe măsura indepărtării in timp a perioadei interbelice, imaginea unei societăţi româneşti conduse in fapt, din umbră, de amanta regelui Carol al II-lea pare tot mai stranie. Şi, totuşi, imaginea este reală. Petru o gândire lucidă, este aproape de neinţeles cum in România atâtea energii s-au consumat in jurul Camarilei regale conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta să se menţină timp de 10 ani in postura de factor determinant al aducerii la Putere a unor oameni politici sau a altora, de indepărtare a unora sau a altora; cum a reuşit să reziste unei opinii publice care-i era tot mai ostilă. Trebuie avute in vedere pentru răspunsurile la aceste intrebări, atât majorele defecte de caracter ale lui Carol, inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile interesate din lumea politică şi economică a României, uneori impulsionate de factori externi. Este evident că, privită la scara ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei regale in frunte cu Elena Lupescu este un moment ruşinos. Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, in amănunţime, ca să nu se mai repete.
Aflat la Paris, in exilul pe care şi-l alesese in 1925, prinţul Carol a fost decăzut din calitatea de principe moştenitor prin Actul din 4 ianuarie 1926. Astfel, la moartea regelui Ferdinand, in iulie 1927, nu a putut să se urce pe Tronul pe care-l râvnea. In locul său a fost incoronat Mihai, deşi avea numai 6 ani. De aici inainte, Carol a incercat pe toate căile să ajungă rege, impulsionat şi de un anturaj format din aventurieri şi escroci, condus de amanta sa, Elena Lupescu; anturaj care, in 1930, după restauraţie, se va transforma in Camarila regală. Cea mai importantă incercare a fost in mai 1928; fără succes.
In tentativa lui Carol şi a anturajului său din mai 1928 - dejucată prin intervenţia fermă a Guvernului britanic, care a blocat la sol avioanele ce trebuiau să-l aducă pe Carol in ţară - cea mai periculoasă pentru România a fost legătura cu Ungaria. Reacţia energică a Guvernului britanic fusesese determinată şi de posibilitatea ca, prin acţiunea prinţului, să se declanşeze tulburări in Europa Centrală, unde existau puternice aspiraţii revizioniste aşteptând un prilej pentru a se manifesta deschis; implicarea Ungariei in aventura carlistă demonstra teza. Presa britanică a văzut şi ea pericolul, şi a reacţionat. "Morning Post" aprecia că prinţul "şi-a pierdut complet reputaţia. Oricare ar fi imprejurările acestei afaceri, e sigur că instigatorii sunt agenţi unguri, fără simpatie pentru România. Chestiunea revizuirii Tratatului de la Trianon ar contraria vederile orcărui partid politic din România". "Times" sublinia şi el greşeala majoră a lui Carol, incercarea de a reveni la Tron cu sprijinul Ungariei, căreia i-a făcut promisiunea de a-i ceda din teritoriul României.
Primele ziare europene care au lansat teza legăturii lui Carol cu Ungaria au fost cele din Cehoslovacia, care anunţau in spatele complotului "mâna lui Rothermere", cunoscut susţinător al revizuirii Tratatului de la Trianon şi al refacerii Ungariei Mari. Ziaristul Datley Heathert - care-l ajutase pe Carol - era in slujba lordului, "a campaniei de instigare a acestuia". Preluând ideea, "Viitorul" concluziona: "Eşecul nebuneştei aventuri se indreaptă deopotrivă in contra rothermerismului, care are astăzi prilejul să sfârşească mai scandalos decât şi-ar fi putut inchipui cineva." Fapt neobişnuit, in condamnarea aventurii lui Carol şi a implicării Ungariei s-a antrenat şi regele Marii Britanii, George al V-lea. Intr-o intrevedere cu Eduard Benes, ministru cehoslovac aflat in vizită la Londra, regele il critica pe Carol: "Este condamnabil, condamnabil! Deşi imi este rudă, imi pare bine că Guvernul meu a fost ferm şi l-a invitat să părăsească Marea Britanie fără intârziere". La Foreing Office, reprezentantul diplomatic al Ungariei "a fost chemat şi i s-a tras o bună săpuneală pentru amestecul in aventură" - se raporta la Bucureşti de către diplomatul român de la Legaţia din Londra, D.N. Ciotori. Acesta credea, totuşi, că autorităţile britanice il vor acoperi pe lordul Rothermere, "pentru a-l obliga, pe de o parte, iar, pe de alta, pentru a nu compromite presa britanică", lordul fiind propietar al mai multor ziare. Ziarele franceze salutau faptul că Guvernul Baldwin nu inţelegea să incurajeze pe aceia care doreau revizuirea Tratatului de la Trianon. Aceleaşi ziare franceze, oarecum neutre faţă de luptele politice interne din România, subliniau că in politica externă "nici Vaida, nici Maniu nu vor altceva decât ceea ce voiesc Brătianu şi Titulescu". "In România nu există partid carlist şi in ceea ce priveşte unitatea naţională domneşte acolo un acord desăvârşit, dovadă chestiunea optanţilor unguri şi insăşi alegerea Albei Iulii ca loc al unei intruniri politice, a acelei Albe Iulii care este simbolul unităţii României". Şi, la fel ca-n presa britanică, i se aduceau critici aspre lui Carol. In "Echo de Paris" o făcea cunoscutul ziarist Pertinax. "L'Intrasigent" scria: "Faptul de a-l vedea pe Carol pactizând cu ungurii, in vederea unei restaurări, il compromite in ochii tuturor patrioţilor români". Aceeaşi condamnare in "La Liberté" şi "Petit Parisien" - care afirmau că prinţul a făcut jocul revizioniştilor unguri. Incercarea carliştilor de la Londra era etichetată peste tot drept o "agresiune a Budapestei". Asupra legăturii dintre tentativa lui Carol şi aspiraţiile teritoriale ale Ungariei, cel mai insistent se apleca Leon Bailoy, in "L'intransigent": "Eşecul umilitor al ex-prinţului descalifică pe om arătându-l cu totul nepregătit pentru meşteşugul greu de rege. Carol a fost uşor indus in eroare de emisarii unguri şi de către prietenii acestora din Londra. Se vede acum că el se obliga să ajute cu tot dinadinsul Ungaria in campania ei de dezagregare dusă in contra Europei Centrale, a micii Antante şi a tratatelor de pace in vigoare. Nimeni nu se poate opri de a crede că cei de la Budapesta nu ar fi incercat o agresiune in contra României, profitând de tulburările create in această ţară prin debarcarea neaşteptată a prinţului Carol, care ar fi coincis tocmai cu Congresul de la Alba Iulia". Guvernul Baldwin era lăudat pentru clarviziune: "A ştiut să dejoace acest plan, făcând incă o dată operă de pace şi siguranţă in Europa, pentru menţinerea tratatelor fără de care această pace nu ar putea să existe". Tot in "L'Intransigent", Jaques Ancel relua şi el tema legăturii cu campania revizionistă maghiară: "Printr-o aberaţie, pe care unii o numesc trădare, dar care in fapt este mai curând datorată ignoranţei şi slăbiciunii, ex-prinţul Carol s-a compromis in tovărăşia acelor ziarişti englezi care au complotat impotriva unităţii naţionale a României. Prinţul Carol e incojurat, ca in totdeauna, de prietenii suspecte". "Le Journal", "Petit Parisien", "Le Gaulois" - insistau şi ele pe ideea favorizării Ungariei prin acţiunea prinţului Carol. "Le Gaulois" scria ferm: "Carol se declară favorabil revizuirii tratatului de la Trianon. El ameninţă pacea Europei Centrale". "Curentul" inregistra uimirea ziariştilor francezi faţă de atitudinea lui Carol şi completa discreditare a acestuia in ochii Poporului Român.
Aşadar, implicarea Budapestei era subiectlul predilect al presei româneşti şi străine; dar era acceptată ca o realitate şi de către unele guverne precum cel britanic. In România, Siguranţa a atenţionat şi ea asupra acestei implicări. Intr-un raport al Inspectoratului General de Poliţie şi Siguranţă, Circumscripţia a VII-a Sibiu-Timişoara, din 4 iulie 1928, găsim o formulare in acest sens. Guvernul de la Budapesta dorea in inţelegere cu toate partidele politice să-l aducă in ţară şi să-l incoroneze ca rege al Ungariei pe prinţul Otto de Hasburg, cel mai in vârstă fiu al fostului impărat al Austro-Ungariei, Carol al IV-lea. Data fixată era 20 august. Concomitent, in primăvara lui 1928, a fost proiectată venirea in România a prinţului Carol, venire care, dacă se realiza, i-ar fi impiedicat pe români să intervină in Ungaria. Budapesta l-a asigurat pe Carol de tot concursul, in schimbul recunoaşterii frontierelor Ungariei conform hărţii lui Rothermere. Alarmantă era şi menţiunea că de aceste proiecte ar fi avut cunoştinţă şi Eduard Benes, ministrul de Externe al Cehoslovaciei, "care s-ar fi declarat indiferent". Pe raport, Nicolae Titulescu, ministrul de Externe român, a scris: "Telegramă urgentă lui Lahovary sministrul României la Budapestat, Emandi sministrul României la Pragat, şi Filidor sministrul României la Belgradt, pentru a verifica informaţia" - ceea ce demonstra faptul că Guvernul României nu excludea veridicitatea celor transmise. Ministerul Afacerilor Externe, in numele lui Nicolae Titulescu, expediază celor trei diplomaţi telegramele ordonate. Aveau unele deosebiri. De la Budapesta se cerea verificarea proiectului incoronării lui Otto de Habsbourg şi a inţelegerii cu Carol. De la Praga se cerea şi "care ar fi punctul de vedere al Cehoslovaciei, in special ca membru al Micii Inţelegeri. Mai căutaţi a afla şi dacă Benes era deja informat despre aceasta". Lahovary a avut misiunea cea mai ingrată: nu putea intreba direct autorităţile ungare şi de aceea a făcut investigaţii in "cercurile diplomatice amice" din Budapesta, fără a afla ceva. La Belgrad, Filidor l-a intrebat direct pe ministrul adjunct de Externe iugoslav; nici acesta nu ştia ceva. Iar Emandi s-a adresat lui Benes, care nu credea adevărată ştirea; a adăugat că "s-ar bucura dacă Otto de Hasbourg sau Carol ar incerca aşa ceva, căci ar fi o bună ocaziune ca chestiunea să se inchidă definitiv, cum s-a intâmplat cu Carol de Hasbourg". Lahovary revine, intr-un lung raport, pe 21 iulie 1928, dezminţind categoric informaţia dată de siguranţă.
Dezminţirea, pe căi diplomatice, a unui plan al Budapestei legat de tentativa lui Carol nu infirmă, pe de o parte, dorinţa acestuia de a profita de momentul favorabil şi nici, pe de alta, intenţia prinţului şi a anturajului său de a atrage Ungaria chiar şi prin cedări teritoriale. Un ziar din Budapesta, oficios al Guvernului maghiar, "8-orai Usjag", publica un interviu cu Barbu Ionescu, cel care elaborase planul tentativei de urcare a lui Carol pe tronul României. Acesta declara că prinţul nu va interveni pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, dar "in vederea obţinerii unei conlucrări intre România şi Ungaria, s-ar putea acorda o mică rectificare de frontieră in favoarea Ungariei". De altfel, nu toată lumea diplomatică românească era convinsă de neimplicarea Budapestei in aventura carlistă din Marea Britanie. C.M. Laptew, de la Legaţia Română din Londra, lăsa să se creadă că el nu exclude implicarea; ca argument trimitea la Bucureşti, pe 15 mai 1928, un articol pe această temă din "Daily Express" (din 14 mai). La Minister, articolul a fost luat in serios; pe formularul cu telegrama de la Londra s-a notat: "Se va trimite in copie Inaltei Regenţe şi primului-ministru." Autorul articolului era Maurice Lewis. "Rezultă clar - scria acesta - că ungurii au avut cunoştinţă de cele ce se angajaseră la Londra şi că, dacă nu erau chiar complici, acordaseră binevoitorul lor concurs la intreaga acţiune, şi numai in ultimul moment, când s-a aflat că nu era nici o şansă de reuşită, autorităţile ungare au intervenit pentru a impiedica zborul unui avion din Budapesta spre frontiera română cu manifeste aduse de Heathcote de la Londra". Maurice Lewis era foarte bine informat, intrucât il insoţise pe Dudley Heathcote la Budapesta. Ştia şi numele pilotului ce urma a fi folosit: căpitanul francez Le Mesurier. Şi "Times" indica promisiunile lui Carol. Iar in august 1928, insuşi Dudley Heathcote, intr-un interviu pentru ziarele din Budapesta, recunoştea rolul Ungariei in aventura lui Carol şi preciza cauzele eşecului.
Cum era de aşteptat, prea guvernamentală din Bucureşti a insistat mai ales pe actul de trădare reprezentat de promisiunile făcute de către Carol Ungariei; in campanie s-a ilustrat in special "Viitorul". Totodată, era folosită ocazia pentru a lovi in P.N.Ţ., obligând pe liderii acestuia să se desolidarizeze ferm de Carol. Era menţionată ca o dovadă a neimplicării naţional-ţărăniştilor insăşi Moţiunea adoptată la Alba Iulia, in cadrul adunării populare convocate de P.N.Ţ.; in moţiune se exprima categoric increderea in "actualul factor constituţional" şi era susţinută "actuala ordine constituţională". Moţiunea fusese redactată de Biroul P.N.Ţ. pe 3 mai, la Bucureşti, şi supusă aprobării Comitetului de direcţie al partidului in noaptea de 5/6 mai; "prin urmare, imposibil de admis că Moţiunea a căpătat textul cunoscut numai când s-a văzut că prinţul Carol nu soseşte la Alba Iulia". Pe 6 mai, Iuliu Maniu primea din partea directorului ziarului londonez "Daily Mail" o telegramă, prin care era intrebat dacă zvonul, care circula in străinătate, că P.N.Ţ. sprijină acţiunea lui Carol, este exact. Maniu a dezminţit zvonul. In plus, era o "flagrantă distanţă" intre acţiunile prinţului şi acţiunile naţional-ţărăniştilor care, la Alba Iulia "au afirmat energic intangibilitatea frontierelor României veşnic unite". Formula ultimă indica şi faptul că P.N.Ţ. credea in ideea că prinţul Carol ar fi făcut promisiuni teritoriale Ungariei. Pentru a incheia discuţia, liderii naţional-ţărănişti anunţau că problema revenirii prinţului Carol "este definitiv inchisă pentru toată lumea".
Carol a pus intotdeauna interesele sale mai presus de cele ale ţării. A dovedit-o şi in 1928, când, pentru a urca pe Tronul României, a admis ajutorul Ungariei, deşi aceasta dorea, in schimb, teritorii româneşti. Şi, totuşi, Carol va ajunge rege al României; spre nefericirea ei.
Din volumul cu acelaşi titlu, in curs de apariţie la editura Semne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu