"Fata de cine sa mai falsificam istoria ?"

„Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”

      Personalitatea Mareșalului Ion Antonescu reiese din fiecare cuvânt rostit în această declarație pe care acesta o făcea într-un moment crucial pentru popor, pentru România. Onoarea și demnitatea, trăsăturile care lipsesc românilor cel mai mult în ziua de astăzi, erau principalele caracteristici care defineau personalitatea mareșalului.

      Anul trecut [în 1940] ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea neamului românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, si aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii neamului românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filo-francezi – şi am pierdut graniţele neamului românesc -, pentru că am fost filo-englezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filo-francezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nici nu i-a văzut în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filo-români şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele.      În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne putem sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi ? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi, după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi, după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: la revedere. Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi întors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut” (vezi M. D. Ciucă, editor, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. IV, Bucureşti, 2000, p. 568-569).

Insemnarile Inspectorului General de Armata, general I. Prodan

      Generalul I. Prodan specifica in Foaia Calificativa pe anul 1937 urmatoarele:

      „ Generalul Antonescu comandă Divizia a 3-a de Infanterie, în mod remarcabil, din toate punctele de vedere.
      Ofiţer general, care are toate însuşirile, virtuţile şi capacitatea, recunoscute de întreaga oştire - ca un strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă.
      Trecând prin faţa ochilor mei toate Corpurile de Armată, în cali­tate de Inspector General de Armată (2 şi 3) - nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al generalului Antonescu.
      In timp de pace, în toate însărcinările şi comenzile avute, de la primul grad până la cel de general, a fost totdeauna întâiul, ales din­tre aleşi, satisfăcând cu prisosinţă şi chiar peste aşteptări toate misiu­nile ce i s-au dat.
      In timp de război a fost inspiratorul şi animatorul fără egal al marilor înfăptuiri, ce au dus la împlinirea idealului naţional şi pentru care nu avem destule cuvinte pentru a-i fi recunoscători.
      Datorită probităţii modestiei şi a caracterului său integru, nu a vrut să pună Steaua de General, deşi i se oferise la Tisa, înaintea cama­razilor săi.
      Câtă demnitate, câtă cinste ostăşească!!!
      Memoriul său o dovedeşte din plin că este un ofiţer de mare valoare şi un caracter; totuşi au fost idei răzleţe, ce au făcut opinie separată; au greşit şi au ispăşit.
      Adus în fruntea Marelui Stat Major, a avut o activitate prodigioasă; a reclădit Marele Stat Major la propriu şi la figurat, antrenând ofiţerii de Stat Major pentru adevărata lor menire.
      Ceea ce îl caracterizează în mod deosebit pe generalul Antonescu este vasta sa cultură profesională şi generală; o educaţiune aleasă, un înalt simţ al demnităţii, un spirit de iniţiativă, un caracter hotărât şi mai ales un mare curaj al răspunderii.
      Este omul care lasă urme ce nu se şterg; este ofiţerul care radiază încredere în jurul său, este ostaşul cu cea mai mare experienţă de război; este şeful cel mai întovărăşit de virtuţi, cred singurul general din Armata Română, cel mai bine pregătit, care să rezolve orice pro­blemă politico-militară, sau orice situaţie, oricât de superior ar fi comandamentul.
      Numai cei ce au făcut războiul şi acei ce l-au apropiat şi, în urmă, îşi pot da seama de ce ascendent se bucură Generalul Antonescu, de energia sa constantă, de judecata sa clară şi de sinceritatea cu care îşi expune convingerile sale.
      Este o fire independentă, un caracter, un adevărat conducător ce judeca repede şi just, un şef!!
      De la acest valoros ofiţer superior, oştirea a cules roade şi renume; de la acest distins general va obţine, cred, servicii poate şi mai mari, căci pe lângă sufletul său mare, e înzestrat cu acea puternică şi bine afirmată însuşire excepţională, voinţă de a birui.
      Propun ca, în mod cu totul excepţional, să fie înaintat la gradul de General de Divizie şi să i se încredinţeze comanda de Corp de Armată, Inspectoratul Cavaleriei sau orice altă înaltă însărcinare sau misiune, fiind ostaşul de cea mai mare nădejde a Ţării".

sursa: "Procesul" de Dan Ioan

 

Istoricul Gheorghe Buzatu dupa lansarea ultimului volum „Mareşalul Antonescu. Forţa destinului. O biografie”

      Marele istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu a lansat, vineri, la Universitatea „Ovidius” din Constanta, cel mai recent volum inclus în seria Opera Omnia, colecţia „Românii în istoria universală”, un titlu de referinţă pentru specialişti, dar şi pentru publicul larg „sedus” de muza Clio, „Mareşalul Antonescu. Forţa destinului. O biografie”. Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu a vorbit despre modul în care este percepută, în prezent, personalitatea celui căruia i-a dedicat „o biografie” în peste 800 de pagini, dar şi despre procesul de documentare pentru realizarea unui volum de o asemenea complexitate. Despre personalitatea autorului au vorbit decanul FISP, lect. univ. dr. Emanuel Plopeanu, iar volumul a fost prezentat de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

Reporter: Preocupările dvs. privind România în cel de-Al Doilea Război Mondial sunt materializate editorial în cărţi de referinţă pentru bibliografia de specialitate. În acest context, i-aţi dedicat Mareşalului Ion Antonescu o serie de studii, reunite în volume, iar recent, i-aţi elaborat o biografie. De ce o asemenea carte?

Profesorul Gheorghe Buzatu: Pentru mine şi colegii mei de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române, anul 2012 a fost unul rodnic, înglobând 27 de volume din seria de documente din arhiva lui C. Z. Codreanu, mai multe tomuri despre Bicentenarul raptului Basarabiei (1812-2012), am finalizat reeditarea integrală a monumentalei „Istorii a Românilor” (volumele I-XII) datorată inegalabilului Nicolae Iorga, dar vă rog să observaţi că pun mai presus de toate această lucrare despre Mareşalul Ion Antonescu. I-am consacrat până acum, singur sau în colaborare, cel puţin 25 de volume, fără îndoială prea puţin, în raport cu epoca şi personalitatea celui evocat. De altfel, şi „acest Antonescu” nu reprezintă decât… o biografie, şi anume, lucru precizat pe pagina de gardă, prima ediţie, situaţie în care, pe moment, sunt preocupat de ediţia secundă, care va fi – trebuie să fie! – superioară celei dintâi, sub toate raporturile.

Reporter: Să înţeleg că veţi continua să lucraţi pe marginea acestui subiect.

Profesorul Gheorghe Buzatu: Nu exagerez de fel dacă precizez în context că, pe măsură ce scriu, mă gândesc deja la… ediţia a III-a, dat fiind că teme precum Mareşalul Antonescu şi Al Doilea Război Mondial nu pot fi epuizate, fie numai dacă avem în seamă dezbaterile actuale şi imensul material documentar pe care l-am adunat, rod al unor investigaţii de mai multe decenii în toate marile biblioteci şi arhive din ţară şi din lume – Rusia, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Îl rog pe cititor să admită că, într-un asemenea cadru, nu sunt dispus să fac presupuse concesii ori să adopt anume „tipare”, ci să realizez un Antonescu care să fie cât mai aproape de adevăr, ceea ce depinde, în concepţia mea, de o serie de factori. Este obligaţia istoricului, la urma urmelor, să-şi închipuie că undeva/cândva/cumva, Antonescu însuşi şi-ar citi biografia… Este prea mult ori dimpotrivă, prea puţin?!

Reporter: Care sunt dificultăţile cu care v-aţi confruntat în elaborarea volumului „Mareşalul Antonescu. Forţa destinului. O biografie”?

Profesorul Gheorghe Buzatu: În funcţie de materialele adunate şi de anchetele realizate, cu foşti miniştri, militari şi spioni, cu oameni de rând sau cu personalităţi, în Arhivele KGB-ului, CIA-ului, Intelligence Service-ului sau SSI-ului, dificultăţile ce pot apărea nu mai rămân, la atâtea decenii după asasinarea Mareşalului, orice s-ar pretinde. Mă refer la dificultăţile de interpretare sau de naţionalitate. Încă, culmea, rămân tot acelea de documentare, dat fiind că trebuie să admitem că aceasta, oricât ar fi de amplă, în chip concret nu se încheie, pentru specialist, niciodată!

Reporter: Ce ar trebui să reţină posteritatea despre Ion Antonescu sau, citând un studiu al dvs., cum se prezintă Mareşalul la judecata istoriei?

Profesorul Gheorghe Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde… Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ… În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, de a mai rosti „Trăiască România!”

Scrisoare adresata Maresalului Ion Antonescu

DOMNULE MAREŞAL,


      Subsemnatul Constantin Rădescu, licenţiat în drept şi proprietar din Craiova, în prezent mobilizat ca Loctenent de rezervă din Cavalerie, promoţia 1917 de războiu.

      Cu profund respect, îmi iau permisiunea de îndrăzni să vă rog să binevoiţi a reexamina cazul meu, de a fi pedepsit să execut un an internare în lagărul de la Tg. Jiu, pentru faptul că, cu ocazia cercetărilor efectuate în garnizoana Chişinău de către o onorată Comisiune specială de anchetă, în faţa căreia am figurat ca martor, am dat o declaraţie după urma căreia sufăr această consecinţă deşi n-am avut nici o intenţiune de a cauza vre-un prejudiciu sau vre-un fel de jignire cuiva sau vreo mistificare de adevăr.
      În viaţa particulară, am fost funcţionar de carieră cu o vechime de 23 ani, în care timp am funcţionat ca pretor, prim pretor, subperfect şi prefect girant îndeplinindu-mi cu conştiinciozitate toate misiunile.
      Sunt ofiţer de rezervă din Cavalerie şi am luptat la Mărăşeşti, iar din anul 1939 şi până în prezent am fost concentrat şi mobilizat când pe frontul de Vest cînd pe frontul de Est, dând dovadă de jertfă până la sacrificiul când mi s-a cerut şi sunt gata a o face oricând.
      Sunt proprietar de mai multe imobile urbane în oraşul Craiova şi mai posed o fermă model în Comuna sub-urbană Mofleni jud. Dolj, unde mă ocup şi cu creşterea oilor Karakul în afară de alte diferite culturi acceptabile solului.
      Descind dintr-o familie onorabilă şi am legături sociabile cu oamenii iubitori de ţară Tron şi Conducător, fiind şi eu educat în acest sens.
      În toată activitatea mea atât în viaţa particulară cât şi cea ostăşească, n-am făcut fapte de cât în aşa fel ca după urma lor să posed o serie de distincţiuni şi să primesc laude şi onoruri.
      Este prima pedeapsă ce primesc în viaţa mea şi menţinerea ei ar avea urmări dezastruase atât pentru mine cât şi pentru avutul meu care într-un an de privare de libertate s-ar risipi, nesupravegheat şi lipsit de grija stăpânului, astfel că tot ce am, din momentul internării mele ar intra deodată cu mine în faza peirii, în plus faptul că avariaţiunile provocate de cutremur la clădiri nu vor putea fi reparate în această primăvară pentru a le face proprii de locuit.
      Terenul rural al proprietăţii mele va rămâne neânsămânţat şi la voia locuitorilor din Comună care vor afla de cauza absenţei mele.
      Domnule Mareşal, ferm convins că întotdeauna când cineva are dreptate o poate obţine de la Dvoastră aceasta îmi dă curajul să vă rog să binevoiţi a-mi ridica pedeapsa aplicată, pentru a putea rămâne mai departe la postul meu ostăşesc, asigurîndu-vă de tot devotamentul şi supunearea care v-o datorez.

(semnătura)

D-SALE DOMNULUI MAREŞAL ION ANTONESCU CONDUCĂTORUL STATULUI ROMÂN.

Mareşalul Ion Antonescu part 1/3 - Romania between 1940-1944

Fragment din Rezoluțiile Mareșalului Ion Antonescu, Prof. univ. dr. Gh. Buzatu

      „Mulţumesc cu atât mai mult astăzi corpului didactic secundar pentru înalta sa ţinută patriotică şi pentru înţeleapta înţelegere a chemărilor impuse de lupta în războiul dreptăţii naţionale, cu cât şefii fostelor partide politice mă somează prin memorii, în numele lor şi al câtorva persoane bine cunoscute prin trecutul lor, să retrag armata din luptă ... Este evident pentru cea mai simplă minte că părăsirea luptei pe care o ducem în Răsărit, pentru asigurarea fiinţei de azi de totdeauna a vieţii, libertăţii şi integrităţii neamului, fără nici o garanţie serioasă că sacrificiile ce am făcut nu au fost zadarnice, ar fi un odios act de trădare faţă de Moldova, Bucovina şi Basarabia, faţă de istorie şi de onoarea noastră; şi chiar faţă de ardeleni, care nu numai că n-ar avea nimic de câştigat, dar ar avea totul de pierdut, dacă Regatul ar intra în parte sau în total sub sclavia asiatică ...”

(paragrafe din răspunsul la telegrama din 18.VIII.1943 a prof. Napoleon Creţu, secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale)

Testamentul Maresalului Ion Antonescu

    Ultimele cuvinte spuse de marele conducator roman, Maresalul Ion Antonescu, inainte de a fi asasinat la Jilava:

      Scump popor român, sunt mândru că am facut parte dintr-o naţie cu dublă ascendenţă, romană şi dacă, a carei istorie a fost luminată de stralucitoarea figura a lui Tarian şi de jertfa marelui Decebal!

      Am luptat în două războaie pentru gloria ta!

      Sunt fericit să cobor cu câteva clipe mai devreme lângă martirii tăi. Toţi au luptat pentru dreptatea ta!

      Foştii mei colaboratori au încercat să se desolidarizeze de mine. Eu nu ma desolidarizez de greşelile lor.

      Las Ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă!

      Acest război care s-a sfârşit cu înfrangerea Germaniei hitleriste, nu va pune capat conflictului mondial deschis în 1914.

      Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevaratele ei temelii sociale. Ca atare, Dv şi urmaşii Dv veţi face mâine ceea ce am încercat să fac eu astazi, dar am fost înfrant! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer sa fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.

      Am terminat. Dar, înainte de a încheia, vreau sa vă reamintesc:

   Scipio Africanul a urmărit pe Hanibal peste câmpurile Franţei, ale Spaniei, ca să-l înfrangă pe nisipurile fierbinţi ale Africii, la Zama, răzînd de pe suprafaţa pământului marea Cratagină. Astfel, el a pus bazele strălucirii Romei. Ca şi Temistocle şi Vespasian, care şi-au servit ţara, şi el a murit în exil.

      Îmi vin în minte, în aceste clipe tragice ale vieţii mele, fără să mă gândesc că aş putea fi comparat cu ilustrul general român, cuvintele pe care el, pornind în exil, le-a adresat, de pe puntea corabiei, poporului său:

                            „Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămane nici cenuşa mea”.

Dorinta Maresalului





Antonescu - Erou national !

      Din pacate la adresa lui Ion Antonescu nu s-au facut aprecieri „fără ură şi fără părtinire“, probabil datorita faptului ca acesta avea o fire conflictuala, cunoscute fiind cazurile in care acesta a intrat in conflict cu Regele Carol al II-lea apoi cu legionarii ori comunistii sau englezii.
      Cu siguranta multi nu stiu ca Regele Carol al II-lea a dus tara la dezastru sau ca acesta era "un betivan". Se stie insa ceea ce au facut comunistii atunci cand au preluat puterea. Si atunci cum sa nu intri in conflict cu asemenea persoane care isi bat joc de tara pentru care ai luptat si lupti, pe care o iubesti mai mult decat pe tine insuti ? Cum sa stai calm si linistit vazandu-ti neamul cum moare in mainile acestor oameni care cauta doar sa-si atinga scopurile personale? 
      Poporul a fost invatat sa creada doar ceea ce au vrut comunistii, invingatori in urma celui de-al II-lea razboi mondial, de aceea o mare parte din populatie nu stie cine a fost cu adevarat Maresalul Ion Antonescu. Chiar mai rau si dureros, as putea spune, este faptul ca multi il considera pe Antonescu un criminal de razboi pentru ca a intrat in razboi alaturi de Germania, sustinand regimul fascist, si a pierdut sau ca ar fi promovat o politica antisemita, mergand pana la Holocaust.
      De ce sa nu tinem cont inainte de toate de cauzele pentru care Romania a intrat in razboi alaturi de Germania? Antonescu nu s-a supus lui Hitler acceptandu-i regimul fascist, ci a facut o alianta cu acesta, in acest scop Romania putand sa-si recupereze teritoriile pierdute. Oricum Germania ar fi ocupat Romania daca Antonescu nu se alia cu Hitler si atunci cu siguranta ar fi fost rau. Probabil o sa apara si intrebarea 'De ce nu s-a aliat cu URSS?' Dar raspunsul nu cred ca isi mai are rostul, deoarece este evident ca atat timp cat ai demnitate si onoare nu faci alianta cu cei care stau mereu in coasta ta si incearca prin orice mijloace sa te cucereasca. Asta ar fi insemnat sa ne predam fara lupta si atunci cu siguranta am fi avut soarta Basarabiei de azi. In orice caz razboiul nu a fost pierdut de Maresalul Ion Antonescu, ci datorita celor care l-au tradat, precum Regele Mihai I pacalit de partidul comunist.
      De ce nu s-a spus niciodata faptul ca la 23 august 1944, cand Maresalul a fost arestat, in Romania traia cea mai mare comunitate evreiasca din Europa?
      De ce nu s-a discutat, de exemplu, cati evrei au fost ucisi in Uniunea Sovietica din ordinul lui Stalin ?
      De ce nu s-a discutat despre faptul ca guvernul englez nu si-a asumat raspunderea pentru vasul Struma care s-a scufundat in Egipt si sute de evrei au murit inecati ?
      Toate acestea datorita faptului ca noi am fost invinsi iar ei invingatori in urma celui de-al II-lea razboi mondial, iar cei invinsi sunt mereu vinovati fara drept de cuvant si fara drept de aparare indiferent care ar fi fost scopul participarii la razboi.


      Cu toate acestea Maresalul Ion Antonescu va ramane pe veci un "Erou National" in inimile celor care stiu cu adevarat intentiile acestuia si mai presus de toate iubirea sa fata de tara si de poporul roman.

„Sub regimul Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate“

„La 6 septembrie 1940, în momentul când omul providenţial, Mareşalul Antonescu, lua în mâini destinele României, pe al cărui tron se urca tânărul nostru rege Mihai I, ţara se părea cu hotarele sfâşiate, neîncrederea, teama, descurajarea străbăteau sufletele tuturor şi toţi ne întrebam ce altă nenorocire vor aduce zilele următoare. Cu mulţimea refugiaţilor tălăzuindu-se pe drumuri, cu autorităţile evacuate, cu ştiri îngrijorătoare venite din locurile pierdute, populaţia şi pământul ţării era imaginea unui stat trăindu-şi ultimele zile.  [...]

Sub regimul Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate, hărnicia şi cinstea s-au răspândit. În finanţele ţării s-a pus ordine, într-atât încât am avut excedente, tocmai când de aşteptat ar fi fost să nu le avem. Cheltuielile inutile au fost suprimate şi mareşalul a fost primul care a dat exemplul, punând la dispoziţia ţării fondurile ce-i erau atribuite.

Ca armata să poată spune pe câmpul de luptă ceea ce spune acum, ea a trebuit reorganizată, reînarmată şi reinstruită. Totul s-a făcut sub supravegherea Mareşalului, care şi-a găsit, în apropierea armatei, vechea şi nobila sa pasiune de militar. Iar când războiul a izbucnit şi Mareşalul a dat soldaţilor ordinul să treacă Prutul, acest ordin nu a fost un act simbolic, ci unul efectiv, fiindcă însuşi Mareşalul, aflat pe front, şi-a condus armatele peste Prut. [...]

Cei doi ani de regim ai Mareşalului Antonescu apar ca ani de renaştere a naţiunii. În plin război şi în plină ridicare, intrăm în al treilea an al noii noastre istorii. Intrăm cu credinţa în viitorul nostru şi cu credinţa în misiunea istorică a Mareşalului Antonescu, sub a cărui conducere ţara şi-a regăsit sufletul“.

Fragmente din Pamfil Şeicaru, „Misiunea istorică a Mareşalului Antonescu“, articol publicat în „Curentul“, 7 septembrie 1942

Proclamatia Maresalului ION ANTONESCU catre romanii basarabeni

 Basarabeni,

      Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
      Am prăvplit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
      Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
      Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.
                                                                                    Basarabeni,

     Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
      Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
      Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
      Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!
      Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
      Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
      Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
      Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
      Trecutul s-a stins , să întemeiem viitorul.
      Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
      Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
      În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
      O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
      Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
      Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
      Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
      Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.
      Basarabeni,
      Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
      Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
      Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
      Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
      Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!
      Trăiască România!

      7 iulie 1941
      Ion Antonescu

Mareşalul Ion Antonescu nu poate fi reabilitat ( 07 MAI 2008 )

Judecătorii au admis recursul Parchetului

Sentinţa de referă şi la fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu

    Mareşalul Ion Antonescu nu poate fi reabilitat. In data de 07 MAI 2008 judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul declarat de Parchetul General împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care au fost reabilitaţi parţial mareşalul Ion Antonescu şi fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu. Decizia instanţei supreme echivalează practic cu respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire a sentinţei, formulată de fiul lui Gheorghe Alexianu, prin care au fost condamnaţi mareşalul Antonescu şi ceilalţi membri ai Cabinetului său.

      Decizia Înaltei Curţi este definitivă. Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea mareşalului Ion Antonescu şi a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940, pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea “contra popoarelor din Rusia Sovietică”. Parchetul General nu a fost de acord cu reabilitarea şi a formulat recurs. Primul dintre motivele invocate de anchetatori vizează faptul că demnitarii Guvernului Antonescu nu ar fi cunoscut la momentul comiterii infracţiunii starea de necesitate de care se vorbeşte în sentinţa Curţii de Apel. „Persoanele pentru care a fost admisă cererea de revizuire ar fi trebuit să cunoască la momentul săvârşirii infracţiunilor conţinutul actului secret din care rezulta existenţa pericolului şi iminenţa sa, pentru a acţiona în scopul înlăturării acestuia”, susţine Minis­terul Public.

Lipsa unor documente istorice

      Procurorii au reţinut că, din probele administrate în dosar, nu rezultă că Ion Antonescu şi colegii săi de guvern ar fi cunoscut „individual sau colectiv” protocolul secret al Tratatului ruso-german. Susţinerea se bazează, în special, pe lipsa unui document istoric care să ateste acest fapt. Parchetul face referire chiar la declaraţia mareşalului Ion Antonescu din care „nu rezultă că ar fi cunoscut ceva concret cu privire la acest aspect”, mareşalul vorbind doar de „zvonuri cu privire la un pact de neagresiune între Germania şi URSS prin care ar fi fost permis acestora din urmă să ocupe toată Moldova”.

Tribunalul Poporului a avut dreptate

      Anchetatorii combat, în continuarea motivării, şi celelalte aspecte reţinute de judecător, pentru a justifica achitarea inculpaţilor. Astfel procurorii susţin că incidentele zilnice de frontieră, incursiunile aviaţiei ruseşti în spaţiul aerian românesc, ocupaţia a patru ostroave de pe Dunăre, concentrarea masivă de forţe la frontiera româno-sovietică şi alte presiuni ale URSS „nu pot conduce în mod automat la o situaţie contrară celei dispuse prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere, întrucât aceste împrejurări erau cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei“. 

      Cu alte cuvinte, chiar dacă aceste manifestări erau unele de agresiune, ele nu ar fi justificat starea de necesitate pentru că Tribunalul Poporului din 1946 nu a apreciat astfel. Această eroare este, după aprecierea procurorilor, una care vizează fondul cauzei şi care nu poate fi îndreptată prin revizuire, ci doar printr-un recurs în anulare „când acestă cale de atac era permisă de lege”.

>>> SURSA <<<

      Nu vad de ce ne mai miram cu totii. Este evident ca atat timp cat actiunile Maresalului vor fi judecate de catre aceleasi institutii, conduse de niste hiene cu celeasi 'ideologii', precum cele comuniste din 1946, acesta nu va fi niciodata reabilitat, cum nici unul dintre colaboratorii sai 'inculpati' de altfel.

Petre Ţurlea - evocarea figurii mareşalului Ion Antonescu şi reiterarea cererii pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

      La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului Regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai românilor - Mareşalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura Mareşalului la tribuna Camerei Deputaţilor. Şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946.

      Iată temeiurile recursului în anulare:

   1. Neconstituţionalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Mareşalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constituţiei din 1923. În art. 1 se preciza că "Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 29 martie 1923." Art. 2 menţiona: "Sub rezerva celor cuprinse în art. 3 şi 4, puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în Constituţia din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstituţional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, că: "Cei vinovaţi de faptele prevăzute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnică pe viaţă." Şi art. 3 alin. 6 consemna că: "Pe lângă aceste pedepse, se va pronunţa şi degradaţiunea civică, precum şi confiscarea averii (subl. ns.) în folosul statului." Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război. Aşadar, chiar dacă art. 16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război; or, procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în timp de pace, în 1946.

    Decretul-lege nr. 312 este neconstituţional şi pentru că violează principiul constituţional al răspunderii ministeriale numai în faţa unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constituţie preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum şi regele, au dreptul de a cere urmărirea miniştrilor şi a-i trimite înaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie, care singură este în drept a-i judeca."În pofida acestei reglementări constituţionale, Decretul-lege nr. 312 preciza, în art. 7, că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniştri sau de către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelaşi Decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstituţia în vigoare preciza: "Comisii şi tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul că "Tribunalul Poporului", înfiinţat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", aşadar neadmis de Constituţie.

    În sfârşit, art. 107 alin. 5 din Constituţia din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." În contradicţie cu această prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovaţi pentru dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război cei care: a) Au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite." Îns, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunţa.

    II. Procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii de totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa.

    Procesul a avut un caracter politic, organizat de aşa-zisele forţe democrate, în frunte cu PCR, având drept scop câştigarea de capital electoral (în vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) şi realizarea unei lovituri împotriva PNŢ şi PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de către reprezentanţii diplomatici occidentali la Bucureşti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de răzoi, al Mareşalului Antonescu şi al miniştrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNŢ, Maniu, şi pe cel al PNL, Brătianu. (...) Mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu în timpul procesului." (Apud Marcel Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente. Bucureşti, 1995, vol. I, p. 186 şi vol. II, p. 369.)

   Procesul s-a desfăşurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de PCR, cu manifestări intense chiar în sala de judecată.

    Documentele de arhivă demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădare a României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.

>>> Sursa <<<

Maresalul Ion Antonescu. Intre istorie si controverse

    

      În iarna anului 2006, Curtea de Apel din Bucureşti anunţa o decizie istorică: exonerarea mareşalului Ion Victor Antonescu pentru crime împotriva păcii. Magistraţii au hotărât că sprijinul acordat de România Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost legal. Decizia de achitare privea acuzaţiile privind colaborarea militară România - Germania în cadrul Alianţei Tripartite şi agresiunea armată împotriva Uniunii Sovietice. Se specifică faptul că situaţia internaţională din anul 1940 justifica obiectiv intrarea în războiul de apărare preventivă împotriva Uniunii Sovietice, astfel că articolul 3 al Convenţiei din 1933 pentru definirea agresiunii nu se aplica. Concret, Antonescu şi o parte din membrii cabinetului său au fost absolviţi de infracţiunile specificate în Decretul Lege datat 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război, şi găsiţi vinovaţi în 17 mai 1946 de "Tribunalul Poporului".     Pedepsele variau de la 10 ani de închisoare până la pedeapsa cu moartea.

      

      Rusia, prin Ministerul de Externe, a arătat că se simte lezată de hotărârea Curţii, o insultă pentru memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, şi "o încercare de a revizui rezultatele războiului". "Exonerarea complicităţii naziste, a cărui crime împotriva civililor în regiunile ocupate de Uniunea Sovietică sunt de neuitat, contrazic esenţa şi logica situaţiei postbelice şi a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg", a declarat oficialul.

Sursa:  www.antena3.ro

Petre Ţurlea - evocarea personalităţii mareşalului Ion Antonescu

   

      Discurs rostit de acad. Petre Ţurlea in Parlamentul Romaniei, la data de 25 mai 1999.

Petre Ţurlea - Comemorarea morţii lui Ion Antonescu, la 1 iunie 1946

       Discurs rostit de domnul Petre Turlea ( 21 mai 1996 ), in plenul Camerei Deputatilor, in vederea comemorarii mortii maresalului Ion Antonescu din 1 iunie 1946.

Cine a spus ca este greu sa iei o hotarare 'buna' ?

Declaratia Maresalului Ion Antonescu la şedinţa Consiliului de Cabinet

      La scurt timp dupa formarea guvernului, la 21 septembrie 1940, in sedinta Consiliului de cabinet, Maresalul Ion Antonescu declara:

       „Dvs. ştiţi care este politica generală a statului, ştiţi liniile diriguitoare şi aveţi posibilitatea să vă luaţi toată iniţiativa în această privinţă, însă pe liniile mari diriguitoare ale politicii de stat. Acum trebuie să pun la punct o chestiune cu dl. Sima. Aţi văzut, noi am transformat statul într-un stat naţional legionar. Eu sunt şeful regimului legionar, iar dl. Horia Sima este comandantul mişcării legionare. Cu dl. Sima suntem înţeleşi că toată partea politică o face mişcarea, în guvernare însă, partidul nu se amestecă decât dl. Horia Sima prin raporturile directe pe care le are d-sa şi împreună căutăm să dirijăm statul în direcţiunea cutare sau cutare, cădem sau nu de acord, până acum am căzut de acord în toate problemele şi cu siguranţă că tot aşa se va întâmpla şi de aici înainte.
     Aşa încât, acestea sunt raporturile noastre. Aţi văzut că deja a apărut comunicatul privitor pe cei ce se prezintă sub formă de legionar, etc. Va să zică dvs. nu puteţi să suferiţi în nici un fel şi de la nimeni opresiunea şi injoncţiunea partidului, nici de sus, nici de jos, în conducerea departamentului dvs. sunteţi responsabili şi nu puteţi să spuneţi că a venit cutare şi v-a sugerat cutare lucru. Sugestiunile se fac de dl. Sima şi noi îl acceptăm cu toţii sau nu. Deci, nu au voie legionarii să intre oricând în minister, cum s-a întâmplat la început. A fost o perioadă romantică, explicabilă, un tineret comprimat până la refuz şi când i s-a dat drumul a sărit în sus şi i-a pocnit pe mulţi. Acum însă, să intrăm în ordine şi legalitate ".

Răspunsul Mareşalului Ion Antonescu la apelurile adresate de W. Filderman in 1941

Domnule Filderman,

      In doua petitii succesive imi scrieti “de tragedia zguduitoare” si ma “implorati” in cuvinte impresionante, reamintind de “constiinta” si de “omenie” si subliniind ca sunteti “dator” sa apelati “la mine” si “numai” la mine pentru evreii din Romania care sunt trecuti in ghettouri pregatite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca si tragicul in interventia d-voastra, subliniati ca aceasta masura “este moartea, moartea fara vina, fara alta vina decat aceea de a fi evrei”.


      Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Inteleg durerea d-voastra, dar trebuie, dar mai ales trebuie sa intelegeti si d-voastra toti, la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam intreg. Va ganditi, v-ati gandit ce s-a petrecut in sufletele noastre, anul trecut la evacuarea Basarabiei, si ce se petrece astazi, cand zi cu zi, ceas cu ceas, platim cu marinimie si cu sange, cu foarte mult sange, ura cu care coreligionarii d-voastra din Basarabia ne-au tratat de la Nistru pana la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?
      Dar, potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de astadata, din acuzati in acuzatori, facandu-va ca uitati pricinile care au determinat situatiile pe care le plangeti. Sa-mi dati voie sa va intreb si prin d-voastra sa intreb pe toti coreligionarii d-voastra care au aplaudat cu atat mai frenetic, cu cat suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari. Ce ati facut D-voastra anul trecut, cand ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina fata de trupele romanesti care se retrageau si care pana atunci aparasera linistea si belsugul acelor evrei? Va reamintesc eu:
      Înainte chiar de aparitia trupelor sovietice, evreii ce-i aparati, din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si cand au putut au omorat miseleste soldatii cu batele. Avem dovezi.
      Aceiasi ticalosi au intampinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
      În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi, au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
      Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
      Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs, şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.
      V-aţi întrebat Dvs de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
      V-aţi întrebat câţi dintre ai noştrii au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
      Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
      Drept raspuns la marinimia cu care ati fost primiti in mijlocul nostru si tratati, evreii D-voastra, ajunsi comisari sovietici, imping trupele sovietice din regiunea Odessei, printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.
     In regiunea Marii de Azov, trupele noastre, retragandu-se temporar, si-au lasat cativa ofiteri si soldati raniti pe loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
      Oameni care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
      Li s-au scos ochii, li s-a tăiat limba, nasul şi urechile.
      Îţi dai Domnule Filderman seama de spectacol?
      Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
      Te întrebi, de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit?
      Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
      Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceeace nu merită, înduioşaţi-vă de ceeace merită.
      Plângeţi cu mamele, care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.


MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941

Carte postala - Maresalul Ion Antonescu