Marele istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu a lansat, vineri, la Universitatea „Ovidius” din Constanta, cel mai recent volum inclus în seria Opera Omnia, colecţia „Românii în istoria universală”, un titlu de referinţă pentru specialişti, dar şi pentru publicul larg „sedus” de muza Clio, „Mareşalul Antonescu. Forţa destinului. O biografie”. Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu a vorbit despre modul în care este percepută, în prezent, personalitatea celui căruia i-a dedicat „o biografie” în peste 800 de pagini, dar şi despre procesul de documentare pentru realizarea unui volum de o asemenea complexitate. Despre personalitatea autorului au vorbit decanul FISP, lect. univ. dr. Emanuel Plopeanu, iar volumul a fost prezentat de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.
Reporter: Preocupările dvs. privind România în cel de-Al Doilea Război Mondial sunt materializate editorial în cărţi de referinţă pentru bibliografia de specialitate. În acest context, i-aţi dedicat Mareşalului Ion Antonescu o serie de studii, reunite în volume, iar recent, i-aţi elaborat o biografie. De ce o asemenea carte?
Profesorul Gheorghe Buzatu: Pentru mine şi colegii mei de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române, anul 2012 a fost unul rodnic, înglobând 27 de volume din seria de documente din arhiva lui C. Z. Codreanu, mai multe tomuri despre Bicentenarul raptului Basarabiei (1812-2012), am finalizat reeditarea integrală a monumentalei „Istorii a Românilor” (volumele I-XII) datorată inegalabilului Nicolae Iorga, dar vă rog să observaţi că pun mai presus de toate această lucrare despre Mareşalul Ion Antonescu. I-am consacrat până acum, singur sau în colaborare, cel puţin 25 de volume, fără îndoială prea puţin, în raport cu epoca şi personalitatea celui evocat. De altfel, şi „acest Antonescu” nu reprezintă decât… o biografie, şi anume, lucru precizat pe pagina de gardă, prima ediţie, situaţie în care, pe moment, sunt preocupat de ediţia secundă, care va fi – trebuie să fie! – superioară celei dintâi, sub toate raporturile.
Reporter: Să înţeleg că veţi continua să lucraţi pe marginea acestui subiect.
Profesorul Gheorghe Buzatu: Nu exagerez de fel dacă precizez în context că, pe măsură ce scriu, mă gândesc deja la… ediţia a III-a, dat fiind că teme precum Mareşalul Antonescu şi Al Doilea Război Mondial nu pot fi epuizate, fie numai dacă avem în seamă dezbaterile actuale şi imensul material documentar pe care l-am adunat, rod al unor investigaţii de mai multe decenii în toate marile biblioteci şi arhive din ţară şi din lume – Rusia, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Îl rog pe cititor să admită că, într-un asemenea cadru, nu sunt dispus să fac presupuse concesii ori să adopt anume „tipare”, ci să realizez un Antonescu care să fie cât mai aproape de adevăr, ceea ce depinde, în concepţia mea, de o serie de factori. Este obligaţia istoricului, la urma urmelor, să-şi închipuie că undeva/cândva/cumva, Antonescu însuşi şi-ar citi biografia… Este prea mult ori dimpotrivă, prea puţin?!
Reporter: Care sunt dificultăţile cu care v-aţi confruntat în elaborarea volumului „Mareşalul Antonescu. Forţa destinului. O biografie”?
Profesorul Gheorghe Buzatu: În funcţie de materialele adunate şi de anchetele realizate, cu foşti miniştri, militari şi spioni, cu oameni de rând sau cu personalităţi, în Arhivele KGB-ului, CIA-ului, Intelligence Service-ului sau SSI-ului, dificultăţile ce pot apărea nu mai rămân, la atâtea decenii după asasinarea Mareşalului, orice s-ar pretinde. Mă refer la dificultăţile de interpretare sau de naţionalitate. Încă, culmea, rămân tot acelea de documentare, dat fiind că trebuie să admitem că aceasta, oricât ar fi de amplă, în chip concret nu se încheie, pentru specialist, niciodată!
Reporter: Ce ar trebui să reţină posteritatea despre Ion Antonescu sau, citând un studiu al dvs., cum se prezintă Mareşalul la judecata istoriei?
Profesorul Gheorghe Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde… Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ… În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, de a mai rosti „Trăiască România!”
