Veteranul de razboi Dumitru Mardare are 66 de stranepoti si-si castiga existenta dintr-un mestesug invatat de la tatal sau.
La 88 de ani, Dumitru Mardare isi castiga existenta vanzand linguri, umerase si carlige de rufe facute de el. Batranul isi asteapta musteriii asezat langa o taraba improvizata in centrul Ploiestiului, in apropierea Palatului Culturii.
El are o poveste aparte, pe care doar familia, ce-i drept numeroasa, si prietenii apropiati o stiu. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Dumitru a facut parte din garda maresalului Antonescu.
„Am facut parte din batalionul de graniceri care a luptat pe frontul de Est. Am pazit cartierul general al armatei romane de la Rostov. Eu si camarazii mei l-am aparat pe maresalul Antonescu cat timp a stat acolo. A fost un erou national, nu un criminal ordinar, asa cum il considera unii in zilele noastre”, ii apara memoria lui Antonescu bravul ostas de altadata. Poarta cu mandrie la reverul hainei din stofa verde decoratiile pe care le-a primit chiar de la maresal. Momentul festiv s-a petrecut la Chisinau in 1944 si a fost cel mai fericit din viata sa.
„Dupa ce ne-a decorat, am defilat prin fata maresalului cu drapelul tarii. Nu voi uita marsul ala cate zile voi mai avea. A meritat sa indur gerul, foamea si gloantele rusilor”, povesteste batranul. Dumitru Mardare este unul dintre putinii supravietuitori ai retragerii trupelor romane de pe frontul de rasarit, retragere petrecuta acum mai bine de sase decenii.
Supravietuitorul
„Era in decembrie ‘43, pe un ger de crapau pietrele. Rusii au spart frontul la Stalingrad, iar noi, cei din Rostov, eram aproape incercuiti. Atunci, capitanul Niculescu ne-a adunat pe toti soldatii romani si ne-a anuntat ca generalii au fugit in tara. Trebuia sa ne retragem, altfel ne omorau rusii ca pe sobolani. Atunci a scos o vorba mare: lasam aici tot ce avem pentru ca in tara mai gasim cai si carute, dar oameni ba”, rememoreaza acele momente sergentul major in rezerva Mardare.
Acesta si-a petrecut Craciunul si Anul Nou in trenul care l-a debarcat la Tiraspol. Aici era locul de intalnire al soldatilor care fugeau din calea rusilor. A fost ranit in timpul unui schimb de focuri si trimis acasa. Nu a mai apucat sa intoarca armele impotriva nemtilor, ziua istorica de 23 august 1944 gasindu-l pe un pat de spital din Beius.
Razboiul, care i-a adus o indemnizatie de veteran de 80 de lei, l-a facut sa aiba o alta perceptie asupra vietii. S-a dedicat Bisericii, fiind, timp de o jumatate de secol, dascal in comuna Niculesti, judetul Dambovita. Cu recompensa de 11.000 de lei primita pentru eroismul sau, la scurt timp dupa razboi, a ridicat o troita cu care spera sa ramana in memoria satenilor.
Articol aparut in Evz in 2007 si confirmat si astazi de veteranul Dumitru Mardare.
Citeste si Veterani de razboi inselati de Patrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu