"Regele trebuie sa abdice"

      In 1946 sub ancheta politicianului comunist Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, a fost reconstituita de către Mareşalul Ion Antonescu faza finala a prăbuşirii regimului carlist, abdicarea Regelui Carol al II-lea. Aceasta reprezintă una dintre acele marturii aşteptate cu mare interes si pe care istoricul nu o poate ocoli.


      In cele ce urmeaza va prezentam dialogul dintre Bunaciu si Antonescu:



Avram Bunaciu [în continuare A.B. ]: Deci suntem în 1940...

I. Antonescu [în continuare I.A. ]: Am dat deci o declaraţie, sa ia cunoştinţa ca "Si la stâlp daca mă va pune, tot cu pumnul la el am sa mor, pentru ca a distrus graniţele României si eu nu pot sa i-o iert".

    Intre timp a fost arbitrajul de la Viena si conferinţa de la Craiova, cu Cadrilaterul. Intr-o buna zi, noaptea, soseşte la Bistriţa colonelul Baiulescu, cu comandantul Legiunii de jandarmi, si spune: "Sunteţi liber, am venit sa va iau". Atunci mi s-a părut curios sa mă ridice noaptea. Faptul a produs alarma. Se ştie ce puteau atunci prizonierii politici ridicaţi noaptea de jandarmi [aluzie la executarea fruntaşilor legionari în frunte cu Codreanu, ridicaţi pentru a fi transferaţi de la un loc de detenţie în altul si lichidaţi, sub pretextul ca au încercat sa fuga de sub escorta]. Toate maicile au venit si au spus ca ele nu mă lasă sa plec noaptea.

A.B. : De ce insista colonelul?

I.A. : Stăteam prost la Bistriţa. Puteam sa mă plimb, aveam la dispoziţie tot ce vroiam, ca mâncare si băutura. Eu le refuzasem, dar camerele erau murdare.
    A doua zi am plecat si, imediat, m-am dus la Florica, unde era mama mea, si m-am întâlnit cu nevasta mea si cu Mihai Antonescu, care m-a condus la Predeal, unde aveam ordin sa stau si sa nu vad pe nimeni. Nevasta mea si Mihai Antonescu au plecat la Bucureşti. Noaptea am fost chemat la telefon de Mihai Antonescu, care vroia sa-mi spună sa vin la Bucureşti. Eu n-am auzit telefonul si, atunci, el a plecat, dimineaţa, la 4, din Bucureşti si a venit sa mă ia, spunându-mi ca revoluţia e pe punctul de a izbucni. Am venit la Bucureşti. Era în ziua de 1 septembrie. Am stat la mine acasă. Am primit vizita lui Valer Pop, de asemenea a venit d-na Prezan, cu Gerstenberg. I-am făcut un istoric al neamului românesc si i-am arătat greşeala făcuta de germani prin distrugerea graniţelor româneşti. Gerstenberg era omul lui Goering.
    Am omis sa spun ca înainte de întrevederea cu Horia Sima, în iulie 1940, am avut o întrevedere, la Prezan acasă, cu faimoasa doamna von Koller, extradiplomata a lui Hitler la Bucureşti, care căuta sa schimbe politica neamului românesc în sensul Axei [Magazin istoric, nr. 1/1967]. D-na Prezan, prin Mares, m-a invitat s-o cunosc. Am fost acolo si am avut o lunga conversaţie. I-am spus, tot ca si lui Gerstenberg, ce e neamul românesc în politica internaţionala si care e rostul lui. N-a plecat cu prea buna impresie despre mine, pentru ca eram intransigent.

A.B. : Care era punctul de vedere al ei?

I.A. : Nu se manifesta, aceasta era politica oficiala germana.

A.B. : Dar concesiile care le făceau ruşilor sunt trecătoare.

I.A. : Era S.S. 100% si ce spunea Hitler era spus de Dumnezeu. Ei nu discutau. Când hotăra ceva Hitler, nimeni nu discuta.
    Când m-am întors de la Bistriţa, a venit Gerstenberg. Cu Legaţia germana nu aveam contact. Cu Gerstenberg am avut, tot prin d-na Prezan. Gerstenberg si-a luat angajamentul sa facă un raport lui Goering.
    In timpul acesta a venit Valer Pop. Am simţit imediat ca e trimis de rege, sa vadă ce gândesc. Bineînţeles, i-am spus ca nu sunt contra dinastiei, ca e o nebunie sa distrugi liniştea tarii, dar nu mai merge, trebuie sa evitam revoluţia. El s-a dus la rege si i-a spus tot, ceea ce l-a determinat sa mă cheme si sa-mi încredinţeze si statul. El nu mi-a spus ca vine de la rege, dar am simţit eu. El făcuse arbitrajul si îl ştiam. Am avut o întrevedere cu dl. Maniu, după Valer Pop. M-am întâlnit cu el la Ploieşti, în automobilul doamnei Alice Sturdza, care conduce, singura, maşina si e o mare maestra de a scăpa de agenţi. L-a separat de agenţi, si dl. Maniu a venit în automobil. De aceasta întrevedere nu ştia nici Mihai Antonescu, nici nevasta mea. Am venit la 10 acasă. Toţi credeau ca am fost omorât. N-am spus cu cine m-am întâlnit.

A.B. : Care a fost discuţia cu Maniu?

I.A. : Ca si cu Gh. Bratianu, ca trebuie terminat cu regele. I-am spus: "Acestea sunt vorbe, faceţi acţiune...". Când e vorba de acţiune, Maniu ştie sa spună: "Vezi, dragule..." "Mi-aţi spus sa nu dau scrisoarea [vezi Magazin istoric , nr. 2/1998]. Iaca, nu m-a împuşcat... Cu vorbe nu facem nimic".

A.B. : El v-a spus părerea ca regele trebuie sa plece?

I.A. : Convorbirea a fost cum schimbam regimul politic, în cap cu regele, fara catastrofa pentru neamul românesc.

A.B. : S-a pus problema guvernului?

I.A. : Nu.
    In timpul acesta, începuse mişcarea la Bucureşti. A venit cineva si m-a sculat, spunându-mi: "Nu mai poţi dormi acasă". Am plecat de acasă, fara sa ştiu unde plecam, cu nevasta si Mihai Antonescu. Am plecat pe jos, la 1 noaptea. Ne-am dus la o cunoştinţa. In acest timp, la mine acasă s-a dus col. Rusescu, aghiotant regal, care i-a spus femeii de serviciu, pe care o aveam, ca mă căuta regele, care vrea sa-mi vorbească. Ea însa l-a luat la înjurături. A doua zi, la 11, a telefonat nevasta acasă si femeia i-a spus. Mihai Antonescu s-a dus la telefon si a vorbit la Palat, cu Rusescu, care i-a confirmat. M-am dus la Palat, unde am avut o conversaţie de 3-4 ore cu regele. Aceasta, în 4 septembrie. Regele mi-a spus: "Trebuie sa salvezi statul. Te rog sa mă ierţi de tot ce am făcut. Ştiu ca n-ai sa te răzbuni". Eu i-am spus: "Când am intrat, am crezut ca stăm ca un om de onoare unul fata de altul, dar, aşa, plec". M-a rugat sa-l iert, era foarte enervat.

A.B. : Ii dispăruse aroganta?

I.A. : Cu mine n-a fost niciodată arogant. In spate însa făcea orice. A început sa discute cu mine: "Poate am greşit, ai greşit si mata..." I-am spus: "Eu am vorbit cu Valer Pop. Am avut impresia ca a venit cu ştiinţa Maiestăţii Tale. Ai auzit care e părerea mea. Eu sunt un om încă dinastic, dar sunt si patriot. N-am vorbit de rege, am vorbit de dinastie. Am sa încerc".
    Am plecat cu mandatul sa fac guvernul. I-am spus: "Eu partizani n-am, n-am nici o legătura cu partidele politice si n-am nici un prieten politic". Am început consultările. Am spus: "Încerc un guvern de uniune naţionala, cu legionari, cu liberali, cu Maniu, cu tot ce putem face si chiar cu organizaţia ", din care erau Mares si Ottulescu. L-am convins pe rege. Mi-a spus: "As fi fericit".
    Am început sa mă duc la toţi oamenii potici. L-am văzut pe Dinu Bratianu. Mi-a spus: "Abdicare". L-am întrebat: "Ce facem, apoi?" "Discutam după aceea". I-am spus: "Bine, dar înainte de a distruge, trebuie sa ştim ce construim. Dvs. nu sunteţi dinamici, tot dinamismul e la legionari. D-ta n-ai putere sa te mişti. Ai pierdut mulţi partizani. Maniu, la fel". Când am fost la rege, i-am amintit ca-i spuneam întotdeauna: "Daca distrugi organismele politice, nu vei mai avea pe ce sa te sprijini".
    M-am dus la Maniu. Prima data când mă duceam eu la el: "Abdicare", fara sa se întrebe ce va fi după aceea.

A.B. : A refuzat categoric?

I.A. : Nu e categoric.
    Am fost la dl. [A.C.] Cuza, bătrânul, fusesem cu dânsul în guvernul Goga. "Abdicare". Am fost la Prezan: "Abdicare". Toata lumea la fel. Horia Sima dispăruse. Aceasta a fost în după-amiaza de 4 septembrie. In timpul acesta, am discutat si cu alţi oameni, cu Mares, cu Ottulescu.

A.B. : Cu Stelian Popescu aţi discutat?

I.A. : Nu, nu mai eram în relaţii cu el, de când fusesem trimis la Bistriţa [...]
    Când am venit, la 4 septembrie, la rege, după ce toţi îmi ceruseră [sa-i cer] abdicarea, i-am spus: "Revin la formula din 1938. Sa ştie tara ca Maiestatea Ta a renunţat la toate prerogativele si aşa, poate, găsesc concurs. In timpul acesta, am sa caut si pe Horia Sima".
    Acesta era de negăsit si eu nu cunoşteam nici un alt legionar. Când m-am dus la rege, i-am spus: "Asta e formula". A convenit la lucrul acesta. Am chemat pe Mihai Antonescu la Palat si am început sa redactam actul regal. A mers totul bine, afara de armata. Era ora 4 dimineaţa, eu m-am ridicat si am spus " erau de fata Mihai Antonescu, regele si Urdareanu: "Maiestatea Sa e obişnuita sa piardă nopţile. Eu nu sunt obişnuit. Daţi-mi voie. Mă retrag, depunând mandatul". Atunci a iscălit actul prin care renunţa la toate prerogativele.
    Am căutat, din nou, sa formez guvernul. M-am dus la toţi, cu aceasta chestiune. Am făcut si un manifest către tara, în dimineaţa de 5 septembrie, în care am făcut o fraza, care a părut nenorocita [nefericita]: "Prin Înalta înţelepciune a Maiestăţii Sale Regelui, am fost..." Imediat a fost zarva mare. Casa mea s-a umplut cu legionari. Era si Rioseanu, care spunea: "S-a sculat generalul". Intre alţii, era si un domn Braileanu, profesor de sociologie. L-am luat pe Rioseanu de mâna si l-am dat afara. In urma l-am făcut subsecretar de stat. Am plecat iar, cu Mihai Antonescu, care asista la toate consultările. Toata lumea cerea abdicarea. Eram înţeles cu regele ca, la ora 6, sa-i dau rezultatul.
    La ora 6 era linişte. I-am spus regelui ca n-am putut face guvernul. Atunci regele mi-a spus: "Nu te las sa pleci, pentru ca n-am pe altul". Eu i-am spus: "Eu n-am partizani". Am plecat la Preşedinţie. Acestea se petreceau în ziua de 5 septembrie. Am aflat ca Horia Sima e la Braşov si am trimis pe Rioseanu si pe Mihai Antonescu sa-l aducă. Au plecat si l-au găsit deghizat în cioban.
    Am rămas singur. Trebuia sa rezolv chestiunile urgente ale statului si am rămas la birou, unde dormeam. In acest timp, intra Ovidiu Vladescu în cabinet si-mi spune: "Domnule prim-ministru, ştiţi ce se petrece?" "Ce?" "Se trag focuri în jurul Preşedinţiei, Teatrului si Palatului si e un început de revoluţie". I-am răspuns: "Ce sa fac? Asta am moştenit, asta e". I-am spus lui Vladescu sa vie comandantul militar al Capitalei. Venise Valer Pop si un legionar. In timpul acesta, m-a chemat la telefon Gigurtu, care mă întreabă: "Ştii ce se petrece?" "Da, ştiu, pentru ca aud focuri". Erau focuri ca sa mă intimideze. Întreabă: "Si ce ai de gând?" Eu spun: "Dar dumneata ce ai face?" "As trage". "Poftim si trage, eu n-am depus încă jurământul de prim-ministru". In timpul acesta a venit generalul Coroama.

A.B. : Ştiaţi ca si Malaxa?

I.A. : Desigur. Altfel, de unde avea parale? Odată i-am spus: "De unde are parale, ca eu n-am posibilitatea sa am măcar un secretar?" O mişcare politica se tine cu bani. Eu n-aveam posibilitatea.
    L-am întrebat: "Ştii ce se petrece? Ce faci, tragi?" El a început sa-si dea ochii peste cap si după aceea mi-a spus: "Nu trag". "De ce?" "Pentru ca poporul are dreptate si nu pot sa trag". Eu spusesem regelui ca voi face tot ce e posibil sa salvez viata lui si a fiului sau. Atunci am spus lui Coroama: "D-ta ai fost persoana grata a regelui. Ai fost ales pentru aceasta. Daca aveai astfel de idei nu trebuia sa accepţi postul. Eu am fost în alte condiţiuni cu regele, cu toate astea, iată ce i-am spus... Acum treci dincolo". In timpul acesta, a venit Valer Pop, foarte emoţionat. I-am spus: "N-am decât doua soluţii: sa merg la Palat, sau în fata manifestanţilor". Atunci, Vladescu a spus: "Pentru nimic în lume sa nu va duceţi. Cadeţi victima imediat". Atunci am chemat pe Coroama si i-am spus: "Domnule general, te rog, repeta ce mi-ai spus adineauri". A repetat: "Ai auzit, domnule Valer Pop. Poftim la Palat".
    Am plecat la Palat, cu Valer Pop si Elefterescu, printre gloanţe.
    Am uitat sa spun un incident, ca în ziua de 4 septembrie mai fusesem la rege, însa, ca de obicei, până când eram anunţat, stăteam la Urdareanu. Atunci am avut o ieşire violenta la el. Când fusesem, în iulie, mi-a cerut sa-i spun lui ce vroiam. Acum, în 4 septembrie, se duce din nou Rusescu în biroul lui Urdareanu. I-am spus: "Începem din nou scena din iulie?" Mi-a răspuns: "Sa nu fiţi brutal cu regele, atât vreau sa va rog". I-am spus: "Ai văzut ca a trecut ceasul al 12-lea, Urdareanu, daca eşti bun român, sa-mi dai cuvântul ca n-o sa-l mai influenţezi pe rege în nici o problema care o voi discuta si ca vei fi de acord cu mine". El mi-a spus: "Îmi garantezi viata?" I-am întins mâna si am spus ca da, si de aceea i-am salvat viata. Regele [Mihai] nu ştie nici azi aceasta chestiune si nici Carol. Aceasta mi-a folosit când i-am cerut abdicarea.
    Atunci l-am luat pe Valer Pop si Elefterescu la Palat. Aci am spus aghiotantului: "As vrea sa-l vad pe voievodul Mihai, înainte de a merge la rege". L-am găsit, împreuna cu Damaceanu, într-un culoar. I-am spus: "Am venit sa Va vad înainte de a merge la Maiestatea Sa. Am o problema grava de rezolvat, care nu priveşte pe Maria Voastră. Am venit sa va dau asigurări sa nu aveţi nici o teama. Sper sa Va salvez". L-am apucat de mâini si i-am spus: "Va rog sa fiţi calm". După asta, m-am urcat sus, la aghiotanţi. Rusescu, care asistase la întrevedere, s-a dus la Urdareanu si i-a spus: "Dl. general Antonescu merge la abdicare". Când m-am dus sus, am cerut sa vad toţi aghiotanţii înainte de a intra la rege. Erau cinci, sase. Le-am spus: "Domnilor, situaţia e aceea pe care o vedeţi. Pe piaţa se arunca manifeste, în care se cere abdicarea regelui. Care e părerea d-voastră?" Toţi, în unanimitate, au spus: "Regele trebuie sa abdice". Era al doilea act care îmi va servi la obţinerea abdicării. După aceasta, am intrat la rege.

A.B. : Lucra?

I.A. : Fuma ţigara peste ţigara si era enervat, dar destul de senin si, pot sa spun, nu poltron. Am intrat la rege, cu Valer Pop si Urdareanu. I-am spus regelui: "Maiestate, a venit clipa tragica pentru mine, pe care am prevăzut-o demult", căci eu îi mai spusesem, în 1933, ca daca continua cum a început, va pierde Coroana, Tronul si tara. I-am spus: "Iartă-mă ca V-o spun deschis si brutal, dar am datoria, ca soldat si ca român, sa o spun". Eram la Statul Major si am adăugat: "Sa mă păzească Dumnezeu sa-mi cada mie aceasta sarcina".

A.B. : Care a fost atitudinea lui atunci?

I.A. : Nu a zis nimic. Nu a luat în serios. Am început sa-i amintesc chestiunea din 1934. I-am spus: "Sa-mi daţi voie sa Va reamintesc toate conversaţiile avute cu Maiestatea Voastră de când eraţi prinţ moştenitor, din Moldova, de când aţi alunecat, prima data, pe o linie greşita. Daca va fi ceva care nu corespunde adevărului, sa mă opriţi, dar daca vor fi lucruri adevărate, sa nu mă întrerupi". Nu m-a întrerupt până la 11 noaptea. Am terminat spunând: "Maiestate, acum e penibil pentru mine sa Va spun ca: trebuie sa abdicaţi. Nu e alta soluţie sa scăpam Dinastia si tara. Va dau termen până mâine dimineaţa, ca sa Va decideţi. Sa nu ne apuce dimineaţa cu Maiestatea Ta pe tron".
    Pe Horia Sima nu-l găsisem. I-am spus: "Sunt informat ca Vei fi omorât chiar în Palat, de garda personala. Iată, Coroama a spus ca nu trage". I-am spus si chestiunea cu aghiotanţii. "Deşi sunt stăpânul tarii, pentru ca Maiestatea Ta a dat un decret, prin care renunţa la prerogative, totuşi vreau sa fiu corect si sa Va dau voie sa Va consultaţi. Daca Veţi găsi omul sa-si ia răspunderea sa găsească alta soluţie, sa poftească".
    M-am sculat. El a spus: "Mai stai". L-a întrebat pe Valer Pop care e părerea lui. El a spus tot aşa. S-a adresat, ca o ultima salvare, către Urdareanu. Urdareanu a început sa vorbească foarte politicos, în franţuzeşte, si i-a spus: "Sunt de aceeaşi părere cu dl. general". Bineînţeles, i-am spus: "Daca se întâmpla ceva, eu sunt aici, în Palat". Trimisesem pe Elefterescu în piaţa, sa vadă care e starea de spirit. A venit înapoi pe la 10, l-am chemat în fata regelui si i-am spus sa ne facă raportul. El a intrat si a spus: "Domnule general, agitaţia s-a mai potolit, nu sunt focuri numeroase, însa toata lumea cere abdicarea Maiestăţii Sale".
    Ceea ce îmi era frica era de fruntariile tarii. Am plecat. Ducându-mă spre Preşedinţie, mi-a venit, în drum, ideea sa mă duc la Fabricius, pe care până atunci nu îl văzusem. I-am spus: "Sunt dator sa va informez ca am cerut abdicarea regelui. Pentru ca dvs. aţi garantat fruntariile tarii si mi-e frica ca de acest moment sa nu profite duşmanii tarii, va rog sa preveniţi Berlinul". Aceasta a fost conversaţia. Fabricius mi-a spus: "Staţi aci, pentru ca chem Berlinul". A vorbit cu Ribbentrop si chiar cu Fuhrerul. După aceea mi-a spus ca nu i-au dat nici o instrucţiune. Am plecat la Preşedinţie la ora 12 noaptea. Intre 12-4, regele a chemat pe Gh. Bratianu, pe Iorga, nu ştiu ce răspuns i-au dat; pe generalii Mihail si Teodorescu, care i-au spus: "Numai Antonescu vrea abdicarea; tot poporul e cu Maiestatea Voastră". Regele a consultat pe toţi oamenii politici. Dl. Maniu nu s-a dus, s-a dus altcineva în locul sau. Majoritatea oamenilor politici i-au răspuns ca trebuie sa abdice. L-a chemat si pe dl. Manoilescu, care a venit întâi pe la mine. Eu i-am spus ca îi cerusem abdicarea. I-am atras atenţia asupra răspunderii daca da alta recomandaţie. S-a dus la Palat si s-a întors. A venit si Gh. Bratianu. Mi-a spus ca si el l-a povăţuit aşa. In timpul acesta a venit unul din aghiotanţii regali si mi-a spus: "Veniţi la Palat, pentru ca face guvernul cu Mihail". Am spus: "Foarte bine, sa-l facă". S-a dus si la Elefterescu sa-i spună: "Daca face guvernul, Mihail îl împuşca". Am refuzat sa mă duc la Palat. Aghiotantul s-a dus la nevasta mea, care a venit la Preşedinţie sa-mi spună si ea ca mă împuşca. Am luat-o de mâna si am invitat-o sa plece. Am cerut lui Elefterescu sa-mi dea hârtie si am făcut regelui o noua scrisoare de abdicare.

A.B. : Părea serioasa formula cu Mihail?

I.A. : N-am verificat-o. Mihail era un adversar al meu, care, numai prin favoarea regelui, jucase rolul pe care l-a jucat. N-am considerat de demnitatea mea sa mă ocup de el. Dar mi s-a confirmat.
    La ora 7 dimineaţa, m-a chemat Urdareanu la Palat. I-am spus: "De ce, ca sa mă împuşcaţi?" Mi-a răspuns: "Nu. S-a hotărât sa abdice. Scrie scrisoarea de abdicare si vrea sa vi-o dea". Am plecat la Palat, la Urdareanu, care mi-a spus: "Intraţi la rege si spuneţi-i un cuvânt de încurajare". I-am spus: "Mi-e penibil, nu pot, sunt un om sensibil, nu pot vedea aceasta". Si am refuzat. Si atunci, schimbul de scrisori a fost făcut prin Urdareanu, care mi-a adus scrisoarea de abdicare, scrisa chiar de mâna regelui. Insa mi-a mai cerut sa-i garantez o suta de milioane pe an întreţinere. Am ajuns la 10 sau 20 de milioane, deşi n-avea nevoie [...]
    In dimineaţa de 6 a sosit dl. Mihai Antonescu de la Braşov, cu Rioseanu. Abdicarea era făcuta. Am chemat pe dl. Lupu de la Curtea de Casaţie, pentru ca nu vroiam sa iau jurământul noului rege cu vechiul om, care, cu câteva zile înainte, l-a numit pe Carol, la radio, "Regele Soare". L-am chemat pe dl. Lupu sa depună jurământul ca prim-preşedinte. Intr-adevăr, a venit si, după ce a depus jurământul, i-am spus ca nu am sa-i dau decât un prim, care va fi si ultimul, ordin sa nu execute nici ordinele mele. Legile si conştiinţa sunt singurele [doua cuvinte ilizibile] sub guvernarea mea. Aşa m-am despărţit de dl. Lupu si, azi, poate spune daca m-am ţinut sau nu de cuvânt. M-am dus la Palat, unde am luat jurământul noului rege...


      Ampla stenograma din care am selectat aceste fragmente este cuprinsa în cel de-al treilea volum al lucrarii Procesul Maresalului Ion Antonescu.