Incercand sa fiu la curent cu ceea ce se mai spune despre Maresalul Ion Antonescu, am dat peste spusele unei anume persoane, Mihai, care isi exprima in cadrul unui blog nevoia sa pentru un alt lider. Citind fiecare paragraf, mi-am dat seama ca aceasta nevoie este practic o nevoie generala, la nivel national.
O sa sar peste alte introduceri si o sa trec direct la ceea ce era esential fara a reproduce nimic.
[...] fac o precizare, cu care am o bănuială că sunteţi de acord: îl voi pune pe Mareşal în aceeaşi categorie cu Nicolae Ceauşescu.
Chiar dacă primul a fost un anti-comunist total, iar cel de-al doilea a condus partidul, consider că există multe similitudini între cei doi, atât cât mă pricep eu.
Cred cu tărie că ambii nu erau “sclavii” unui anumit curent politic. Cred că ambii s-au folosit de sisteme politice, dar în sinea lor aveau doar naţionalismul românesc în sânge.
Fiecare a încercat să ducă o politică naţională şi naţionalistă, folosindu-se de mijloacele de la îndemână. Antonescu în cadrul unui regim militar, Ceauşescu în cadrul sistemului comunist. În fine, nu intru în detaliile fiecărei decizii a celor doi, ambii sunt regretaţi într-o măsură mai mare sau mai mică de către popor.
Ceea ce vreau să vă atrag atenţia este asupra unei erori comune făcute de cei doi lideri şi care, consider eu, că le-a grăbit sfârşitul tragic.
Ambii oameni de stat au avut în gând “binele poporului”, dar au încercat să-l pună în practică fără a avea în spate o susţinere reală a neamului. Cu alte cuvinte, după părerea mea, cei doi au considerat mereu poporul doar o masă fără personalitate, doar bună de condus.
Cu ei în rol de figură paternă, conducătoare. Ceea ce se potrivea pe mentalul colectiv al poporului român. Dar până la un punct.
Până la punctul în care oamenii simt că sunt consideraţi buni doar să aprobe deciziile, să muncească şi să moară pentru ceva.
Pentru mine, acest stil de gândire se regăseşte clar în stilul de conducere a celor doi: autoritate maximă, concentrarea puterii în mâna unui singur om, incapacitatea de a decide ceva fără aprobarea şefului suprem, etc.
E adevărat, ambii oameni de stat au venit la conducere după perioade groaznice, în care statul a plutit în derivă şi ţara a fost aproape de colaps. Tot la fel de adevărat este că în acele momente teribile, poporul simţea nevoia unei mâini ferme şi tari care să ne conducă la liman.
De-aceea, aşa cum spun majoritatea istoricilor oneşti, Mareşalul Antonescu a fost privit de popor ca un salvator. Asta e de netăgăduit.
Dar în curând, Mareşalul s-a izolat în fruntea statului. Cei pe care-i alesese să conducă nu erau asemeni lui -nici nu aveau cum – şi nici nu-i împărtăşeau principiile. Şi şi-au făcut de cap. Dar nu în numele unui partid sau curent politic, ci al Conducătorului.
La fel cum a fost şi pe vremea lui Ceauşescu, când activiştii şi politrucii de tot felul îşi făceau de cap în teritoriu, sub acoperirea frazei că: “punem în aplicare decizia Partidului, a tovarăşului”…
Sunt convins că dezinteresul lor de a se înconjura de lideri, de oameni care să-i contrazică a fost o consecinţă a neîncrederii în colaboratori şi până la urmă a neîncrederii în români.
Ei munceau pentru binele poporului – sunt convins că erau sinceri în această credinţă -, dar nu l-au înţeles. Şi sunt convins că şi ei simţeau asta, mai ales Mareşalul Antonescu.
Altfel, cum explicăm cele două plebiscite organizate de Mareşal? Cineva care se simte iubit, nu are nevoie să organizeze un eveniment formal pentru a i se confirma asta. Şi nu o dată, ci de două ori! La fel şi în cazul lui Ceauşescu. Nu întâmplător acesta are loc spre finalul “mandatului”, în momente grele pentru popor.
Ceea ce încerc să spun – nu ştiu dacă sunt foarte coerent – e că niciunul nu a încercat să “ridice” poporul, să-l educe spre a da naştere la lideri.
Ambii au dorit să-l folosească în starea în care l-au găsit: gregar, muncitor, bun de bătaie şi uşor de condus. Cel puţin aşa credeau ei.
Sigur, aţi putea să-mi daţi o mie de argumente pentru a-mi demonstra că poporul român este o mare turmă. De oi. Dar tot nu m-aţi convinge. Vasile Pârvan spunea că românul – nu citez cuvânt cu cuvânt – pare să aibă o carapace de piatră şi că nimeni şi nimic nu-l afectează. O carapace în spatele căreia se ascunde. Dar de fapt, carapacea este doar o protecţie a sufletului său, sensibil şi minunat. Fără acea carapace, dezvoltată în sute de ani de abuzuri, românul ar fi dispărut de pe hartă.Tot Pârvan spune că atunci când se hotărăşte să “iasă” de sub carapace, nu mai rămâne piatră pe piatră, forţa sa fiind extraordinară.
Şi Mareşalul Antonescu şi Ceauşescu n-au trecut de carapace şi în consecinţă, n-au avut sprijin real în popor. Cum explicăm că ambii au avut 99% aprobare la referendumuri, plebiscite, dar când a fost momentul decisiv, poporul n-a ridicat un deget pentru ei?
Dacă ei s-ar fi preocupat să-şi creeze o elită – nu doar intelectuală, ci de caracter – pe care să n-o strivească cu autoritatea personalităţii, poporul ar fi luptat pentru ei.
Mai mult decât Ceauşescu, Mareşalul Ion Antonescu a fost o victimă a vremurilor. A fost privit ca un vifor de aer curat într-o societate care mirosea a corupţie şi trădare. Din păcate, viforul vine…şi trece. Şi putrefacţia a ieşit iar la iveală, scoţând definitiv capul pe 23 august.
Aşa că vă completez: avem nevoie de un Mareşal – Antonescu a fost peste toţi conducătorii de după ‘89 – dar unul care să vină împreună cu o echipă de lideri! Care nu trebuie să cunoască poporul, ci să-l înţeleagă. Cu toate calităţile şi defectele noastre.
Mai ales că mi se pare că sunt multe asemănări cu perioada dinainte de ‘40, când alt individ aburit de beţia puterii anunţa că Armata Română şi statul beneficiază de o apărare fără precedent…
Din păcate, un singur om s-a gândit să-şi educe o generaţie de lideri pentru a fi pregătit să conducă, la un moment dat, România. Dar şi el face parte din acea categorie despre care “nu e politically correct” să aduci vorba în public. A sfârşit, asemeni Mareşalului, fără de mormânt…
Cu speranţa că veţi ierta inerentele erori şi că m-am făcut bine înţeles, vă mulţumesc anticipat pentru citire.
Mihai
sursa: ionpetrescu.ro
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu