Steagul românesc datează de acum 1.500 de ani ?

ROŞU – GALBEN – ALBASTRU, culorile drapelului românesc, sunt caracteristice ţesăturilor şi ornamentelor de pe îmbrăcămintea poporului nostru, păstrate timp de veacuri fie toate trei împreună, fie asociate câte două, în drapelele ţărilor române. Aceste tradiţii puternice au făcut ca, în perioada modernă, tricolorul să devină steag al ţărilor române, pentru prima dată în Transilvania, apoi în Ţara Românească şi în Moldova.

În frumoasa lor îmbinare, culorile care alcătuiesc drapelul României îşi au o existenţă de multe secole. În acest sens vorbesc numeroasele mărturii istorice scrise şi nescrise care au format în literatura de specialitate obiectul atenţiei cercetătorilor. Între acestea, este interesantă menţiunea făcută de istoricul german dr. J.F. Neigebaur, în lucrarea Dacien aus der Uberresten des klassichen Alterthums, mit besonderer Rucksicht auf Siebenburgen. Topographische zusammen-gestellt, publicată în 1851 la Braşov, potrivit căreia cele trei culori ale drapelului României sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.
Dar cel mai vechi document cunoscut, în care tricolorul roşu-galben-albastru este descris ca formînd culorile Daciei, datează de la începutul secolului al VI-lea d.Hr.
În Novella XI, dată la 14 aprilie 553 d.Hr. de către împăratul Justinian, – în care sunt menţionate teritoriile supuse episcopiei din Justiniana Prima, ce cuprindeau părţi din fosta Dacie romană – se află şi descrierea stemei acestor ţinuturi. Ea reprezenta, alături de regiuni din Panonia secundă, Dacia romană, care în timpul lui Justinian era formată din Dacia cisdanubiană (Dacia mediterraneea şi Dacia ripensis) şi din Dacia transdanubiană, aceasta din urmă cuprinzând în mod cert părţile vecine cu Dunărea ale Banatului şi Olteniei, de la gura Tisei până la gura Oltului.
Stema este descrisă astfel: „Ex parte dextra, in prima divisione, scutum rubrum in cuius medio videtur turris, significans utramque Daciam, in secunda divisione scutura coelesti cum (signum) tribus Burris, quarum duae e lateribus albae sunt, media vero aurae”, respectiv: „Din partea dreaptă, în prima diviziune (un) scut roşu în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo (Dacia Traiană), în a doua diviziune scut ceresc (albastru = de culoarea cerului) cu semnele tribului burrilor, ale căror două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul auriu (galben)”.
Deci stema cuprindea culorile : roşu în dreapta, auriu la mijloc şi albastru în stânga, aşezate în ordinea şi în poziţia culorilor drapelului românesc de astăzi.
Prezenţa în stemă a semnelor tribului burrilor, trib dac care a locuit în Oltenia şi în sud-estul Banatului, dar mai ales specificaţia precisă că scutul roşu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, reprezintă Dacia de dincolo, arată că partea stemei care cuprinde cele trei culori se referă la Dacia Traiană, confirmând afirmaţia lui J.F. Neigebaur că tricolorul românesc este o moştenire de la începuturile mileniului întâi d.Hr.
(Text de dr. Marius Bizerea)